~3 min lectură • 0 comentarii

Fără notițe, telefoane sau ceasuri inteligente! Reguli stricte anti-copiat pentru candidații la funcția de director de școală, la a doua probă a concursului

Gabi MIHAI

Candidații la funcțiile de director și director adjunct din școlile băcăuane susțin marți, 20 octombrie, a doua probă scrisă a concursului. Înainte să demonstreze că știu să conducă o școală, aceștia trebuie să-și lase la ușă telefoanele, notițele și chiar ceasurile inteligente. Regulile anunțate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău îi pun pe profesorii care aspiră la funcții de conducere în postura familiară elevilor aflați în examen: în bănci, fără dispozitive sau materiale care i-ar putea ajuta să copieze.

Imagine ilustrativă, prelucrată cu AI

Proba se desfășoară la Colegiul „N.V. Karpen” din Bacău, între orele 10:00 și 11:00. Candidații trebuie însă să ajungă cu mult înainte: accesul în centrul de concurs se face între 8:30 și 9:00, iar intrarea în săli este permisă până la 9:05.

Ceasurile inteligente, lăsate la depozit împreună cu telefoanele

Anunțul organizatorilor are o secțiune distinctă, marcată „IMPORTANT”, dedicată obiectelor interzise. Lista cuprinde genți, poșete, publicații, cărți, caiete, notițe și alte materiale documentare, dar și telefoane mobile, ceasuri inteligente sau alte mijloace electronice ori de comunicare la distanță.

Toate trebuie depuse într-o sală destinată obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de concurs.

Astfel, inclusiv cadrele didactice care conduc deja școli și răspund de respectarea regulilor la examenele elevilor ajung acum de cealaltă parte a băncii. Pentru o oră, experiența la catedră și funcția deținută nu schimbă regulile: nici telefon, nici notițe, nici ceas inteligent.

Peste un sfert dintre participanți au picat prima probă

Concursul continuă după o primă etapă care a eliminat peste un sfert dintre cei prezenți. Așa cum Ziarul de Bacău a relatat, din cei 197 de candidați înscriși, 140 au promovat evaluarea competențelor, 52 au fost declarați nepromovați, iar cinci au absentat.

Raportat la cei 192 de participanți, rata de respingere a fost de 27,1%. Prima etapă a urmărit evaluarea competențelor, capacităților și aptitudinilor personale, în timp ce proba de marți vizează cunoștințele de management și legislație școlară.

Potrivit informațiilor obținute anterior de Ziarul de Bacău, printre cei care nu au promovat prima probă s-ar afla și directoarele Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, Colegiului Tehnic „Dimitrie Ghika” din Comănești și Colegiului Național „Spiru Haret” din Moinești. Identitățile nu pot fi confirmate din lista publică a rezultatelor, majoritatea candidaților fiind prezentați prin coduri de anonimizare.

Cei 140 de candidați rămași în concurs au acum la dispoziție o oră pentru următorul test de acces la conducerea școlilor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.