Fără prejudecăți

Căpitanul Val-Vîrtej

Mihai BUZNEA

E, sau poate că se crede că e, ceea ce se cheamă „un băiat bun”, deși dacă ești suficient de atent în prezența personajului observi cu ușurință că acesta te privește circumspect pe sub sprîncene clipind, complice și întrebător, din ochi. Vesel și jovial, pus veșnic pe poante, găsește replici instant la orice, voind cu orice chip să pară familiar și amic cu toată lumea. Rîde cu poftă la propriile glume, hă-hă-ind sănătos și molipsitor. în mulțime se simte ca peștele-n apă, e cel de-al doilea mediu natural al său, chiar dacă nu de puține ori dă cu bîta-n baltă, tulburînd-o.
Blagoslovit cu de toate, și-a format manierele umblînd cu cortul prin garnizoanele militare, dar și prin marile porturi ale lumii. Spiritul cazon și parfumul speluncilor înțesate de marinari de pretutindeni i-au dat lustrul inconfundabil pe care-l afișează, acum, fără rezerve, în orice împrejurare ce i se oferă. Sau pe care o provoacă. Formula-i preferată i-a devenit o a doua natură: „ascultă comanda la mine!” Fie că era rostită de pe duneta unui vapor, fie că, mai nou, o rostește în fața plebei, căutată cu obstinație, ori venită să-l aplaude sau, dimpotrivă, să-l huiduie. Dacă e calm plat, știe să stîrnească furtună. Dacă-l provoci, nu-ți rămîne dator; plătește chiar cu supliment…
Căpitanul Val-Vîrtej a navigat prin mai toate mările și oceanele lumii, fără barbă și fără pipă. Cînd și-a aflat, în sfîrșit, portul mult-visat, a intrat în politică. începuse fluxul. Mai întîi, ca simplu mus, apoi ca aspirant și, în sfîrșit, ca lider binecuvîntat și dăruit numai cu virtuți. Dar, nu ne-am fi aflat în fața specimenului ideal dacă acesta nu ar fi avut și un defect, ca orice muritor de rînd, un „călcîi al lui Achile” al său: alergia la gazetari și răul de presă. Cînd se află în prezența lor se transformă subit și întreg talentul de brigand i se revarsă puhoi precum valurile de treizeci de metri pe o mare montată. Ascultîndu-l, descoperi un lucru uimitor: dicționarul academic al limbii române e cu mult mai sărac în expresii licențioase, bulevardiere, cît și de mahala, decît ne oferă ilustrul nostru cîrmaci. Poate – iată cum de vin ideile! – ne-ar trebui urgent o ediție revizuită, adăugită și reîntregită, fiindcă-ar fi păcat să se piardă în neant un asemenea tezaur de expresii pe cît de unice, tot pe-atît de celebre, cu sursa de inspirație în valorile lingvistice universale. Pe care nici toată apa mărilor, rîurilor și oceanelor nu o poate mătura.
După o volta plină de surprize și peripeții pe valurile politichiei noastre românești inconfundabile, bătrînul nostru lup de mare și-a aruncat din nou ancora de escală în portul Cotrocenilor, adus acolo de fluxul de primăvară/vară numit referendumul suspendării. Nu înainte, însă, de a ne oferi încă un discurs de o invidiabilă virtuozitate lingvistică la adresa unei jurnaliste vinovată de faptul că, pur și simplu, își făcea datoria la locul potrivit dar într-un moment cam nepotrivit. Martorii oculari spun că finețurile servite de căpitan întrec orice imaginație în materie. De, școala cazărmilor și a porturilor…! Nu oricine a avut parte de ea.
Și, vorba poetului: cum toate trebuiau să poarte un nume, i s-a spus: Traian Băsescu.

P.S.: Tot dîndu-și arama pe față (cunoașteți proverbul, nu?!) sus-numitul are toate șansele de a se transforma în statuie ca efect al surplusului de material. Mai trebuie găsit doar locul unde să fie amplasată fără a risca simbolurile sugerate de versul eminescian: „…ce e val, ca valul trece!”…că finețurile servite de căpitan întrec orice imaginație în materie. De, școala cazărmilor și a porturilor…! Nu oricine a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!