Mihai BUZNEA
Un tînăr om de afaceri băcăuan, cu principii clare și ferme în privința managementului oportunităților, însușite în ani mulți de școală, bine intenționat dar încă neconfruntat cu realitatea dură și jungla neaveniților din inițiativa privată, își exprima recent nedumerirea și decepția vizavi de modul cum înțeleg unele firme și patroni să-și promoveze interesele. Contactez, îmi spune, mai multe ateliere profilate pe producția de mic mobilier confecționat la comandă. Treabă simplă, gîndesc. Spun ce vreau, mă-mpac la preț și într-o săptămînă-două preiau marfa făcută după gustul și trebuințele mele. Decepție! Unul produce doar anumite piese în serie mică. Altul nu e aprovizionat cu materia primă necesară pentru ce vreau eu. Al treilea îmi stabilește un termen de execuție de parcă i-aș fi comandat garnituri pentru un hotel de mare capacitate. Și tot așa: fel de fel de motive. Pe la fiecare dintre acești ofertanți constat că oamenii mai mult stau decît muncesc. Mă rog, e treaba lor, dar de unde și-or fi luînd banii? Probabil, îmi zic, din prețurile piperate pe care le solicită puținilor clienți care, cum-necum, sînt serviți. Găsesc, în sfîrșit, o firmă care să mă satisfacă. Tot ce solicit se poate face, și numai în șapte zile! OK, exclam, și-mi frec mîinile a satisfacție, mai ales că patronul nici nu-mi cere bani pe loc, doar un avans atunci cînd comanda va fi pe la jumătate.Trece timpul și sînt căutat de la firmă. Nu pentru livrare, ci pentru niște bani, ca să se-apuce de lucru. Rămîn blocat, nu pricep ce se întîmplă. Încerc o explicație, dar mă tulbur și mai tare: bine, dom-le, nu trebuia ca astăzi să-mi aduceți marfa, iar voi nici nu v-ați apucat de ea? Mi se servesc explicații. Puerile. Că așa și pe dincolo. Sînt tentat să anulez comanda, dar unde să mă mai duc, am oare vreo șansă de a-mi descoperi partenerul serios? Dacă există pe undeva! Renunț, renegociez și stabilim un nou termen, le dau și ceva bani, fără a-l ierta pe patronul care rînjește cam tîmp: știam că numai la casele de randevou se plătește înainte! Neisprăvitul, altminteri bine înțolit, pentru „impresie”, pupă cec-ul pe care tocmai i l-am dat, îl freacă de bărbie și-apoi îl strecoară în buzunarul de la piept al cămășii bleu-gendarm: Bine, șefu’, s-a făcut! Și-mi amintesc, instantaneu, de spusele profesorului meu de marketing de la ASE: Fiți atenți la indivizii cu care veți veni în contacte de afaceri. Banul modifică caracterele. Parteneriatul de afaceri, la noi, are deocamdată legi curioase, pe care nici eu încă nu prea le înțeleg. Cu atît mai puțin voi. Veți ajunge la mîna unor țepuitori. De-asta merg treburile cum merg, adică șchiopătînd. Dacă partenerii de afaceri nu sînt serioși, nici rezultate nu vor fi. Vor fi, în schimb, dezamăgiri, nervi și țepe. Revin, așadar, la nedumeririle mele: va-să-zică vine clientul la tine, îți oferă de lucru, iar tu în loc să te-apuci de treabă, îl șicanezi în fel și chip. Seriozitate? Ce-i aia? O marfă rară și scumpă. Să te mai miri, așadar, de ce IMM-urile falimentează cu miile ori scîrțîie din toate încheieturile! C-așa-i românul: lasă-mă să te las! Și mai vrem și performanță! Ai noștri întreprinzători n-au auzit, probabil, de rigorile Occidentului în materie de afaceri: cine fentează, clachează. Asta-i mișcarea!
Trezește-te, stimabile, îi spun, ești în România, iar chestii precum economia de piață, clauze contractuale, termene, răspunderi, riscuri, sancțiuni constituie expresii ale unei limbi prea puțin vorbite pe la noi. Nu-ți mai face iluzii, ca să nu ai parte doar de deziluzii. Ține-l pe individ din scurt să-ți livreze marfa, dacă tot i-ai scăpat ceva parale. Tu nu vezi ce se întîmplă, de sus în jos? Ce să te mai miri! Dezmeticește-te și-nvață regulile jocului, fiindcă alea de la facultate sînt doar utopie. Altfel se fac cărțile!
Lasă un răspuns