Mihai BUZNEA
Lansată cu surle și trîmbițe de către rapsozi ai precedentei guvernări și fardată cu toate chiclazurile posibile de actualii politicieni aflați la Putere, Legea creditului ipotecar i se oferea românului ca o soluție infailibilă la criza acută de locuințe, animată de sloganuri populiste de genul „o casă pentru fiecare” și altele, la fel de promițătoare și de atractive. Dacă era să ne îmbătăm cu apă rece servită de onorabilii ministeriabili, ne și vedem părăsindu-ne în masă actualele „silozuri locuibile”, cum le definiseră în urmă cu vreun sfert de secol niște ziariști vest-germani în publicațiile lor „tendențioase și calomnioase”, spre a ne muta în căsuțe cochete, elegante, confortabile și liniștite.
Așa cum se întîmplă, îndeobște, pe la noi atunci cînd vine vorba de ceva frumos, visul s-a destrămat înainte chiar de a se înfiripa, iar speranțele s-au spulberat precum un balon de săpun spart de spinul din gard. De ce? Pentru că totul s-a dovedit, și se dovedește în continuare, o cacealma servită în hîrtie poleită. Morala: legea-i bună pentru cei cu bani; săracul rămîne în cocioabă ori apelează la banca din parc. Explicația e simplă: prin creditul ipotecar, prețul unei locuințe se dublează. Dobînzile bancare sînt cele care fac, în continuare, legea. Aparent mici, ele se rotunjesc precum bulgărele de zăpadă dat de-a dura, pînă nu-l mai suportă bugetul personal, familial și devine insolvabil. Ceea ce echivalează cu dezastrul: confiscarea casei. Un cunoscut care, vrînd-nevrînd, a fost nevoit să se aventureze într-o asemenea afacere, îmi spunea zilele trecute: am împrumutat de la o bancă 10.000 de dolari, cu care mi-am cumpărat un apartament modest, de două camere. Am de plătit rate și dobînzi, timp de 20 de ani, cam două treimi din venitul lunar al meu și al nevestei, care e puțin sub 12 milioane. Spune-mi, cum vom trăi în tot acest timp?
Multiplicat cu • cazuri (cîteva mii numai în municipiul Bacău), fenomenul echivalează cu tot atîtea tragedii personale. Cine cîștigă, totuși, de pe urma respectivei legi? Bogatul, care deși dispune de mijloacele financiare pentru a-și construi în voia cea bună o casă, un apartament, apelează la creditul ipotecar spre a mai cîștiga ceva. Ce? Facilitățile înscrise în caietele de sarcini: teren concesionat, acces la utilitățile publice – rețeaua de alimentare cu apă, de canalizare, racordări la rețelele electrice și de gaze. Odată toate acestea văzute în agendă, își achită creditul bancar angajat și… adio și nu am cuvinte! Așa că nu vă mirați cum de răsar noi cvartaluri și cartiere. Întrebați, mai bine, cine și ce sînt proprietarii. Și nu vă pierdeți speranța, fiindcă, cine știe, într-o zi va fi lumină și în sufletele voastre!
Deocamdată, o casă nouă înseamnă bucurii interzise. Norocul nostru (al unora) e că încă se mai țin pe picioare „silozurile locuibile”. E bine și cu astea. Rujate și machiate, arată tinerele și cu vino-ncoa. Pînă le dezbraci. Ce urmează, chiar că nu mai contează!
Lasă un răspuns