FĂRĂ PREJUDECĂȚI Cheta rușinii

Mihai BUZNEA

Cîndva, decembrie era declarată Luna Cadourilor. Nu a cadourilor primite de la guvernanți, ci a cadourilor pe care ni le ofeream noi înșine, cumpărate din banii personali. Nu existau prime de porc, de murături, de moș Gerilă, ci doar niște premieri anemice, cu sume derizorii, nici alea pentru întreaga gloată, se-nțelege. In felul acesta se considera că mai tot omul va avea ce pune pe masă ori sub bradul împodobit cu steluțe roșii.

Acum e altfel, dar cam tot așa! Cine are, se cadorisește, cine nu, înghite în sec. Cel mai ades o fac, știți cine: pensionarii. Pentru care a devenit un fel de sport al supraviețuirii, de cuprindere națională, ce și-ar putea găsi loc cu ușurință în Cartea Recordurilor, iar „taci și rabdă” – un precept ridicat la rangul de virtute.

Prezent, zilele trecute, într-o vizită „de lucru” printre timișoreni, primul nostru ministru a avut parte de o revelație. De fapt, nu de una, ci de două revelații: prima – existența pensionarilor în turma pe care o păstorește; cealaltă – marginalizarea completă a acestora. A trebuit să fie tras de mînecă spre a veni cu picioarele pe pămînt și a deschide ochii spre a vedea o realitate care pentru toți este evidentă, tristă, dureroasă și nedreaptă, numai pentru domnia-sa, nu. Și-atunci a avut o străfulgerare de geniu: Guvernul nu dispune de resurse financiare pentru a-i cadorisi pe tații și bunicii noștri acum, de sărbători, cum se obișnuiește pe la alții (mai puțin pe la noi), așa că vom deschide o listă a subscripțiilor: fiecare notabilitate va dona din veniturile sale salariale o cotă-parte, în funcție de „mălaiul” pe care-l încasează din banii bugetului: de la parlamentar la ministru și tot așa, pe scară ierarhică, pînă la eșaloanele inferioare, adică cele locale. Însuși dumnealui, într-un înduioșător gest de mărinimie, și-a băgat mîinile în buzunare, nu prea adînc, desigur, deschizînd lista subscripțiilor cu fabuloasa sumă de 3 milioane. De lei. Nu de dolari! Deocamdată nu s-au înghesuit prea mulți și sînt semne că inițiativa cu pricina nu ar face prozeliți în proporții de masă, întrucît fiecare dintre cei vizați își are, nu-i așa?!, grijile și problemele lui mai ales acum, de sărbători: toaletele și autoturismele de lux ale nevestelor, revelionul prin străinătăți al odraslelor sau mobilarea vilei a cărei construcție tocmai s-a încheiat. Așa că luați-vă nădejdea voi, cei ce ștergeți zilnic praful de pe mese, de la un Crăciun îmbelșugat, că nici cel ce stă să vină nu va fi altfel decît cel de-acum un an, sau din toți anii care ne-au fericit cu economia socială de piață. Că s-a calculat deja: din banii ce s-ar putea strînge din această chetă a rușinii, partea fiecărui pensionar român ar ajunge la 2.500 de lei. Ce se poate face cu ei? Multe, nu-i așa?! Se poate cumpăra un sfert de pîine neagră, sau o cană de lapte, sau un pachet de biscuiți simpli, sau o acadea (idee bună de reținut, că le mai poate îndulci gurile, acre-amare de-atîta post negru). Sau o cutie de chibrituri (cu care eventual să-și dea foc, doamne-ferește!), sau poate o lumînare pe care s-o aprindă la biserică întru prosperitatea și sănătatea guvernanților noștri care, iată, au deschis deja licitația în contul alegerilor ce ne ciocăne la ușă. Fiindcă, se știe, un capital de 6,5 milioane de voturi nu-i de colea, ba chiar trebuie luat serios în seamă!

În ce mă privește, m-aș gîndi că sumele astronomice rezultate în urma chetei naționale inspirată și promovată de primul-ministru și lider al partidului de guvernămînt ar putea fi utilizate pentru organizarea unui mare joc de artificii care să semnifice și să răsplătească strădaniile și reușitele politicilor profund umaniste ale liderilor pesediști. În fond, de ce să se bucure doar vîrsta a treia de o asemenea izbîndă, și nu întreaga nație? Că tot sînt percepuți ei, bătrînii, drept cîrcotași și vindicativi, ca o piatră de moară ce apasă din greu pe umerii cîrmuitorilor noștri! Să le-arate că așa neputincioși cum sînt, tot mai sînt capabili de gesturi frumoase de mărinimie. Ce atîta pîine! Ce atîta desfrîu culinar! Ce atîtea medicamente! Mofturi! Toate nu-s decît mofturi! Cumpătare și abstinență!

Vorba zicalei: unde dai și unde crapă…

Mai există, totuși, ceva, ce încă nu am reușit să aflu: la această chetă a rușinii pot contribui și pensionartii, sau „plăcerea” este rezervată doar politicienilor și guvernanților noștri?