Mihai BUZNEA
S-a declanșat ofensiva de toamnă! Treziți din letargia ce le-a afectat simțul realității în cei trei ani de cînd s-au instalat în fotoliile Puterii, guvernanții și-au amintit subit de promisiunile servite în campania electorală ce i-a propulsat, într-o toamnă la fel de provocatoare, spre culmile fericirii, de faptul că, totuși, reprezintă un partid de sorginte social-democrată și, nu în ultimă intanță, de viteza tot mai mare cu care se apropie de români scrutinul din vara anului viitor. Bun prilej de vorbe și de ipoteze, ca să-l parafrazăm pe șarmantul poet, autor al baladelor vesele și triste, la care liderii noștri politici sînt maeștri și chiar mai mult decît atît!
Dacă stau să mă gîndesc bine, ziua de marți – 9 septembrie a.c., (ciudată coincidență, dar să lăsăm superstițiile deoparte) a fost una de referință pentru Executivul condus de carismaticul lider Adrian Năstase. Un adevărat triumf. Unică, în ce privește încărcătura emoțională, cu speranță de doi sau ceva mai mulți bani pentru biet-românul bătut de nevoi și năpaste de tot felul. Atît de densă a fost această zi, încît mai să rămînem fără grai. Pronie cerească, nu alta!
Dar, așa cum ne îndeamnă și genericul acestei tablete, să nu cădem în păcatul prejudecăților, al suspiciunilor fără temei. Fără obiect. Să fim cinstiți cu noi înșine, dar și cu ceilalți. Fiindcă, ce-i drept, nu e cu păcat. Oprindu-ne la fapte. Guvernanților le-a scăpat pe gură păsărica și au rostit formula magică: sesam, deschide-te! Ceea ce produce efectul fericirii paradisiace. Gata, de-acum încolo vom avea mult mai mulți bani. Cu toții. Și săraci, și bogați. Am scăpat de griji. Vom trăi cu-adevărat bine, în pace și armonie socială, cu gînd de iertare și de împăcare față de cei ce ne-au chinuit, iar acum ne-au miluit. Cîntînd cu voioșie: „Mai dați-le-ncolo de griji și tristeți/, Viața-i frumoasă, băieți!/ Iu, hu!”. Pentru că în mare-mila lor (ori, poate, gîndindu-se la ale lor), cei ce ne păstoresc turma au plusat decisiv la capitolul „imagine pre-electorală”. După o rețetă infailibilă: promite (că nu te doare gura), că de dat, om mai vedea!
Cresc, așadar, cam cu 17 la sută, ajutoarele pentru încălzire, prin ridicarea plafoanelor minime de venit dublîndu-se numărul familiilor și al persoanelor îndreptățite să le primească. Se majorează cuantumurile alocațiilor suplimentare pentru copii în funcție de numărul acestora și starea materială a familiilor cărora le aparțin, beneficiare urmînd a fi cele care primesc ajutoare sociale. Sîntem asigurați, totodată, că în pofida creșterii prețurilor și tarifelor la energia electrică, gazele naturale și combustibili, implicit a costului gigacaloriei, în iarna care se apropie nu vom plăti mai mult pentru căldură, diferențele fiind suportate din fondurile cu destinație specială aflate la dispoziția Guvernului. Consumatorii individuali, se înțelege, își vor avea și ei partea din felia comună.
Așa să fie! Și asta încă nu e totul. Prin adoptarea noii Legi a fiscalitățiii, un autentic monument de creație în materie, chiar astăzi același Guvern urmează să stabilească o cotă unică de impozitare a venitului global, ce nu va fi mai mare de 24 la sută. Care cotă va însemna rețineri mai mici la impozitele pe salarii, implicit mai mulți bani în buzunarele simbriașilor de tot felul.
Aflați și vă veseliți, că nu-i român – copil, tînăr ori bătrîn – care să fi scăpat atenției mai-marilor noștri. Spre capetele tuturor și-a scăpat păsărica găinațul aducător de fericire. Acum rămîne de văzut și dacă ne nimerește, care pe frunte, care pe creștet, ori vom avea parte de apă de ploaie. Ca de atîtea alte ori. Bună și ea, ploaia, la ceva. Au început, iată, să crească cotele apelor Dunării. Semn de belșug, dorit dar nesperat.
Obsesia îmi persistă, totuși. Ce vrea să-nsemneze, care-va-să-zică, această subită generozitate și pe unde a stat ascuns sacul cu mălai, de-a ieșit taman acum la vedere? Oricît aș vrea să-mi alung gîndul obraznic, el rămîne înfipt în creier, șoptindu-mi insistent: nu uita, s-apropie alegerile!…
P.S.: Cînd tocmai mă pregăteam să propun spre publicare articolul pe care, acum, îl aveți în fața ochilor, sună telefonul și un cititor al ziarului nostru mă abordează cu o solictare făcută pe un ton imperativ: scrie, dom’le, acolo, că vrem alegeri în fiecare an; poate chiar de două ori. Că numai așa am putea scăpa și noi de sărăcia asta lucie. Nu vezi cum ne mai cadorisesc ăștia cînd simt că li s-apropie sorocu’?
Nu comentez. E o părere. De ce nu i-aș da curs? Aș risca să-mi pierd un cititor. Cît despre propunere, parc-aș fi și eu de acord cu ea!
Lasă un răspuns