FĂRĂ PREJUDECĂȚI Efectul de biliard

Cu frînghia tarabei ambulante petrecută pe după grumaz, vînzătorul de covrigi strigă de te miri cum de nu-i plesnesc bojogii: ia gustarea, neamule, ia micul dejun, e calzi și aromați, e crocanți, marfă a mai prima-ntîi, dai un ban, dar nu-l mai ai! Stai ușor, nu te-ngrămădi, că este pentru toți. Doi lei bucata, înghițitura și-i gata! Gaura e gratis, treci la rînd și fă-ți damblaua! Un mucalit, scociorîndu-se prin buzunarele găurite în căutarea monedelor salvatoare, îi replică: păi, dacă gaura e fără parale, de ce n-o faci mai mare; ce te costă, ai?! Covrigarul înghinte-n sec, încă nu și-a făcut vînzarea, rumegă răspunsul și-l varsă: cu calici ca tine nu mai ajung eu miliardar, nici măcar salariul mediu pe economie nu-l fac. Parcă nu te văd eu din ce soi îmi ești? Fudul și cu pantalonii rupți în coate, nu rimează, da-i adevărat. Așteaptă să-ți mărească ăia leafa și vii la mine; pîn-atunci puneți pofta-n cui și foamea în buzunarul de la piept, să-ți țină de urît. N-ai auzit, cresc simbriile, te pricopsești și tu, îți cumperi jimblă, nu covrigi. Vă știu eu bine pe de-al de voi!

Calicul își cracănă obloanele ochilor cît cepele și face stînga-mprejur la primul chioșc de ziare. Cinci franci, investiția zilei. Banii de pîine pe azi. Citește, se desumflă:… mama lor de mincinoși! Parcă-s în stare de ceva? Citește încă odată: doamna ministresă a justiției vrea să sporească simbriile magistraților. Cam de trei ori. Lefuri occidentale. Cică să nu mai fie tentați să pună botul. Să fie mai harnici. Să nu mai facă din lege, fărădelege. Aproape trei mii de parai pe lună. Bănet, nu glumă. Cît mine în trei ani. Păi da, sigur! Fiecare ia ce i se cuvine: găinarul – trei ani de bulău, judele – trei mii de parai. Împărțeală frățească. Să mai spună careva că nu-i dreptate în țara asta. Pe mine, cînd mă pune la strînsoare, nu mă articulează cu tot felul de sporuri la „recompensă”? Spor de periculozitate socială, spor de agravante, de recidivă și cine să le mai țină minte! Pe bune, n-am de ce să mă plîng! Atunci, lor de ce să nu le dea, ar fi nedrept. Spor de vechime, spor de fidelitate, de ore suplimentare, bonusuri, spor pentru activitate în combaterea corupției. Eu aș mai propune ceva: să li se dea și sporuri pentru numărul de la pantof, că tot li se pregătește traiul pe picior mare. Are cineva curajul să spună că nu le merită? Să-l văd, că imediat îl trec la sporuri, văd eu de care, în ani, nu în bani! Păi ce, parcă parlamentarii nu cer, și ei, într-una indemnizații mai mari, diurne sporite, pensii de serviciu și alte chestii? Amărîți, săracii, cum să nu le dai, cu ce să-și trateze extenuarea dacă nu cu cîte-o infuzie de capital autohton? Și ministeriabilii la fel. Și directorii de Regii ale statului. Ce-i rău în asta? E chiar foarte bine! Le cresc lor lefurile, ne crește și nouă media. Unii mănîncă jimbla, alții covrigul, dar drăgălașa de medie (de consum), hop și ea în față la nivelul de trai. Mă uit la tine cum mănînci și simt că mă satur eu. Eu dau cu tîrnacopul, și tu icnești a efort. Treabă oablă. Diviziunea socială a muncii și participarea egală la profit. Să mai spună careva că nu-i dreptate în țara asta! Unde ești mă, ăla cu covrigii, dă-mi și mie o gaură, că n-am de mai mult. Poate la anul, cînd îmi crește cota la doi jumate. De lei. Că de parai n-am eu față. E pentru barosani. Apropo, știu una bună, o strigătură din folclorul popular de pe vremea lu’ Ceașcă: să trăiască clasa muncitoare, că bea șampanie; prin reprezenanții săi. Te-am pupat! Prin gură. (Mihai BUZNEA)