Individul din fața mea, un tip între două vîrste, cu alură de sportiv, păr grizonat și ochi ageri, cercetători, e cătrănit rău de tot. Se vede din gestica mîinilor și din neputința gurii de a duce vorba pînă la capăt: în nici un caz nu pot fi de acord, zice el, pe un ton ce parcă ar concura tăria tunetului în miez de vară; cum adică să le pui la muncă? Păi se poate una ca asta? Unde s-a mai auzit așa ceva? Ce sîntem noi, exploatatori care nu facem diferență între sexe? De acord, să muncească tot omu’, dar în felul lui. Uite, fetele astea, par egzamplu, ce vină are ele că nu e oameni de afaceri sau ceva de felul ăsta. Vinde și ele ce are mai la-ndemînă, parcă n-ați vrea să cumpărați și voi, că vă știu eu ce vă poate pielea și la ce vă duce mintea. Dreptul la libera inițiativă e numai pentru unii!
Vajnicul apărător al sexului frumos, sau slab, spuneți-i cum vreți, tot una e, taie aerul cu palma, a lehamite. Își epuizase argumentele. Cătrăneala lui avea o cauză concretă, serioasă: o notiță dintr-un ziar local prin care edilii unei urbe oarecare își făceau publică intenția de a pune fetele, anumite fete, la treabă în folosul comunității. Să fim bine înțeleși: la treabă, nu la produs. În felul acesta întreprinzătorii gospodari speră să împuște doi iepuri dintr-o lovitură: să curețe trotuarele, intersecțiile și parcările de doamnele de companie și, totodată, să facă rost de mînă de lucru gratuită pentru operele de înfrumusețare a orașului. Cîștigul fetelor? Să scape de amenzi și, eventual, de mititica (cu gardieni la ușă). Numai că, pas de prinde gîștele și adu-le la jumulit. Grațioasele noastre concitadine au, așa, un talent de la mama-natură de a aluneca printe dește, că nici nu se poate închipui. Dau lecții de deplasare rapidă! Azi aici, mîine-n Focșani, dar și de travesti mai ceva ca în cărțile cu spioni. Cînd zici că le-ai prins îți și rîd în nas și pleacă la braț cu barosanul. Una, mai fudulă pe la partea superioară, dar bogată în balcoane și cu forme generoase de latifundiară, le rîde în nas caraliilor care o împodobiseră cu brățările metalice: las’ că tot la mine ajungeți și voi, frumoșilor, după cum vă privesc eu simt că ați făcut pasiune pentru Manuela. Vă-nvață fata tot ce vreți, dar ne-ntîlnim după ce puneți laba pe solde. Gratis avea parte Bulă, pe vremuri, că era erou al muncii socialiste, scutit de taxe și impozite. Hă-hă, ia auzi ce mai poantă! Încă una și mă duc, cum sună reclama: cică, pe vremea Odiosului și a Sinistrei două gagici așa, ca mine, sînt prinse în timp ce făceau autostopul. Clar ca lumina zilei, judecate la urgențe, condamnate. Una ia nouă luni, alta trei. Da’ bine, dom’le judecător, face-ți-mă să înțeleg: eu, care aveam un bikini pe mine, stau la răcoare aproape un an, în timp ce colega mea, care era goală pușcă, doar un sfert…Normal, zice judele, care se cam vedea după mutră că e cam crai, dumneata, cu slipul, ascundeai un bun al poporului. M-a lăsat lampă. Voi ce credeți? Polițiștii dau din colț în colț, secetă mare de idei, apoi unul sună la Primărie: alo, vă trimit o lucrătoare, dați-i de muncă. N-a ajuns. Nici ea, nici altele, că-s destule, la coada măturii și manevrînd tomberonul. Reeducare prin muncă. Aiurea! Parcă ce fac ele nu tot muncă e! Și încă ce muncă, să tot faci și ore suplimentare! Fete de salon, ce mai, și umblă prin țară mai ceva ca argintul viu. Prinde-le dacă poți! D-aia zic odată: negustoria asta a lor nu văd să aibă alt loc decît patul și bărbatul. Roaba și tîrnul sînt doar amăgiri. Să deie sfîntul să nu am dreptate! (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns