România post-decembristă a devenit, se știe foarte bine, raiul hoților, al farsorilor, al minciunii, înșelătoriilor de tot felul, dar și al afacerilor veroase. Din orice. În disprețul total al bunului simț! Talente la care nu avem pereche niciunde în lume, chiar dacă nici despre alții nu s-ar putea spune că sînt cheile de la ușile de biserică după care s-ar afla adevărul, cinstea și onestitatea. A te bate cu pumnul în piept și a pretinde să ți se dea în numele nu știu căror drepturi a devenit o îndeletnicire profitabilă, cu foloase imediate, dar și de durată, dintre cele mai consistente.
Președintele Ion Iliescu a promulgat, recent, Legea nr. 341/2004 – Legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, prin care se abrogă Legea nr. 42/1990. O adevărată mană cerească ce i-a luat prin surprindere chiar și pe adresanții ei – revoluționarii de profesie. Generozitate extremă, dusă dincolo de limitele bunului simț și care nu face altceva decît să confere legitimitate unor pretenții absurde, nerușinate chiar, venite din partea unor indivizi rapaci care-și arogă dreptul la recompense pentru merite închipuite lovind cu pumnul în tăblia mesei dincolo de care se află guvernanții.
Pe lîngă acest nou act normativ celelalte reglementări pălesc, devin neavenite și chiar ridicole.
Așadar, cu ce ni-i răsplătim pe cei care, în decembrie ’89, ne-au adus (susțin ei) schimbarea de regim și accesul la o societate democratică? Citiți și sînt convins că n-o să vă vină a crede: pe lîngă faptul că se instituie titlurile de Erou-Martir, Luptător pentru Victoria Revoluției, Luptător Rănit, Luptător Reținut, Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite și Participant la Victoria Revoluției, consiliile locale vor trebui să construiască monumente dedicate eroilor morți în decembrie 1989; persoanele participante la Revoluție vor primi indemnizații lunare reparatorii prin aplicarea unor coeficienți între 1,10 și 2,00 asupra salariului mediu brut pe economie; pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vîrstei standard prevăzută de lege; atribuirea a 10.000 mp teren în extravilan, în proprietate; atribuirea în proprietate a locului de veci; acces gratuit la tratament și medicamentație în spitalele, policlinicile și stațiunile balneoclimaterice ale Ministerului Sănătății, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor; acordarea unei indemnizații lunare, adăugată la pensia pentru limită de vîrstă, de 0,6 calculată din salariul minim brut pe economie.
Pînă aici totul este cît se poate de clar. Dar acest lucru nu ne îndepărtează de întrebarea: cîți eroi ori luptători se vor înfrupta din acest nesperat tort al galanteriei guvernamentale psd-iste? Mulți. Foarte mulți! Numărul lor a crescut, pe parcursul ultimilor ani, în progresie geometrică. Dacă tendințele se mențin (și nu văd vreun motiv care să le modifice) în curînd s-ar putea ca numărul lor să-l depășească pe cel al populației întregii țări. Voință politică este. Resursele (încă) nu lipsesc. Și-atunci de ce n-am face-o?
Lăsînd ironia laoparte, să nu ne abatem de la nota gravă a problemei în sine: cine sînt cei care revendică răsplata publică și ce au făcut pentru a o merita? Nu contestă nimeni adevărurile din zilele lui decembrie ’89. Sacrificii au fost. Eroii există. Mormintele celor cinci băcăuani căzuți în acele zile fierbinți le puteți afla în cimitirul central al orașului. Familiile îndoliate sînt o realitate. Toți acei oameni – tineri sau mai în vîrstă, merită recunoștința noastră. Ca și urmașii lor. Dar a converti în arginți și a o măsura cu balanța unor foloase preferențiale înseamnă a păcătui față de noi înșine. În acele zile, toți românii au scandat „Jos comunismul”, „Jos Ceaușescu”, „Jos regimul”, nu s-au făcut auzite scandări vindicative și pretenții oneroase. Ele au apărut abia după ce s-a înțeles că e rost de pricopseală și indivizi fără scrupule s-au grăbit a se înghesui la pomana națională. Certificatele de revoluționar s-au transformat urgent în formula magică „sesam, deschidet-te!”, iar cohortele de nechemați au dat iama la pun-te masă, fără a se-ntreba o clipă măcar dacă-și merită mălaiul. Abuzul la cel mai înalt nivel e probat de nenumărate fapte neverosimile, cel mai recent dintre ele fiind anchetarea unui înalt demnitar, membru al Parlamentului României, suspectat de falsificarea, multiplicarea și punerea în circulație a unor asemenea certificate contra unor recompense substanțiale. În euro. Dar ce să ne mai mirăm?! La români totul e posibil! Iată de ce consider că singurul final potrivit pentru aceste simple păreri nu poate fi decît dictonul latin „credo quia absurdum” – cred, pentru că e absurd! (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns