FĂRĂ PREJUDECĂȚI Madam Snoby

Mihai BUZNEA

E tînără și simpatică. Nu frumoasă, dar cu vino-ncoa. Suplă, cu glezne subțiri, talie inel și sîni ca două mere. Mici și probabil tari. Tunsă modern și machiată discret. Elegantă. Pantofi cu toc cui, pantalon negru, mulat, care-i scoate în evidență, provocator, partea dorsală, de interes masculin. Taior bleu-marin închis, peste o bluză grena cu dungulițe fine, orange. Piese de colecție. Eșarfă de voal. Mișcări studiate. Atitudine distantă, vulgul pare a o indispune, dar e obligată să-l suporte. Tipul de femeie-șnur. Sau, cum ar spune sergenții cu contract de la vreun divizion de artilerie, „țeavă de tun fără piept și fără fund”. O văd în fiecare zi, de dimineață, cînd tot omul se grăbește spre rosturile lui. E calmă și imperturbabilă. Nu iese singură, vă dați seama, ci cu mascota. O cățelușă maroniu- roșcată, în lesă cu inserții de metal lucios. Poate și prețios, cine știe?! De rasă, nici nu se poate altfel! Un setter. Stăpîna, severă și delicată, deopotrivă. Atentă cu bibeloul umblător pe patru picioare. Nu se opresc la orice copac, i-a selectat cu grijă, să nu i se aplece. Aici, Puiu, o îndeamnă, hai să facem pișulică. Puțin mai încolo: stăm puțin, Regina, vrem să facem caca, da? Las pasul mai moale, atras de șansa de a vedea ceva ce n-a văzut Parisul! Deziluzie după iluzie, duduia nici gînd să-și descheie textilele, invitația era pentru Păpușă. Pe la vremea prînzului, ambalată într-o nouă toaletă și cu pieptănătura schimbată, Madam Snobi reapare pe alee în aceeași companie, doar că printre loațele lui Suzi au mai crescut niște pamblicuțe roz. Traseul e cam același, ca de altfel și copacii blagosloviți de ea. De, ce să-i faci, Pavlov și reflexul condiționat. Legea firii, sau fixul, mai direct spus. Dialoguri gingașe, ne doare burtica, Puiu, hai să ne dăm pantalonașii jos!… Seara, idem, în costumație adecvată. Personaj misterios. Rentieră? Întreținută? Moștenire de la unchiu’ din America? Cine știe? Vezi-ți de treabă, amigos, îmi zice un cunoscut care le știe pe toate cîte mișcă-n tîrgul ăsta, noaptea frămîntă aluatul pentru gogoșile cu magiun pe care le cumperi de la… și zice o firmă, pe care n-o numesc, pentru a nu-mi reproșa redactorul șef că-i fac reclamă. Și ce dacă, zic, ce-are luna cu jocul de barbut, dreptul ei să fie noaptea proletar și ziua zînă. Mustăcește și dispare. Poate că aș fi lăsat-o în lumea ei plină de moft, în fond nu mă deranja cu nimic, o prezență insolită și plină de mister, dacă ceasul rău nu m-ar fi adus în melița ei într-un moment cît se poate de domestic. Intru, diminețile trecute, într-un magazin alimentar ca să-mi cumpăr pîine. Trei vînzătoare și doi clienți. Eu și duduia. Plus patrupedul, vădit atras de galantarul cu mezeluri, spre vitrina căruia făcea frumos. Mă adresez uneia dintre vînzătoare: v-ați lărgit profilul, aș vrea și eu unul?! Desigur, voiam să atrag atenția că nu prea e normal să…, nu-i așa? Duduia mignon, cu nasul sensibil și înțolită ca pentru o recepție la ambasada Franței din Viena, sare ca arsă, după ce mă despică cu ochi plini de dispreț: și ce nu-ți convine, bă boule, mai bine te-ai duce să te speli, cine ești tu să-mi spui mie ce să fac? Cățelușa mea e mai curată ca tine, nu-mi dai tu lecții! Ia vezi să nu chem pe cine știu eu! Uite, dom’le, cine se pune cu mine? Lady Mahala turuie cu gura ca o motoclicletă Simpson ambalată la maxim și are un verbiaj demn de regele pîrnăiașilor. După momentul de surpriză sînt tentat să-i servesc pe stomacul gol o înjurătură ca-n port, dar mă abțin, în timp ce Zuzu mîrîie la mine gata-gata să-mi sfîșie pantalonul. Zîmbesc și în timp ce canonada distinsei Madam se menține la aceeași frecvență și intensitate, mă îndrept spre ușă, amintindu-mi instantaneu de pățania trăită cîndva de un reputat profesor, în autobuz, avînd ca protagonistă tot o distinsă „doamnă lady”, care-l gratulase cu același elegant apelativ „boule”. Așadar, schițez gestul de a-mi scoate pălăria imaginară (eram cu capul descoperit) și-i zic, deschizînd ușa: Sărut mîna, doamnă vacă/ Boul dumneavoastră pleacă. Ce s-a întîmplat, nu mai știu, dar de cîteva zile n-am mai văzut-o. Și -o fi schimbat programul de frămîntat aluatul? Poate!

Rîdeți? O puteți păți și voi! Orașul e plin de madame Snoby. De toate vîrstele. Mergeți pe urmele lor și veți avea plăcerea să călcați în „noroacele” protejatelor lor patrupede, de care străzile sînt tapetate ca prăjiturile cu zahăr pudră. Asaltul rasei canine. Noroc că nu se înmulțesc în progresie geometrică. Nici unele, nici altele.

Citesc în presa de ieri: prințesa Anne, fiica reginei Elisabeta a doua a Marii Britanii, este acuzată că a încălcat legislația privind cîinii periculoși, deoarece Bull Terrier-ul său a atacat un cuplu de emigranți care se plimbau în Parcul Windsor. Potaia era liberă și nu avea botniță. Prințesa și soțul ei, contraamiralul Tim Laurence, riscă să plătească, fiecare, cîte o amendă de 5.000 de lire sterline și să stea după gratii cîte șase luni. No comment! Pe Madam Snoby a mea cine și cu ce o gratulează pentru amabilitățile ei lingvistice și atacul la bunele moravuri? A, da, era să scap din vedere, noi sîntem în România, pe malurile Bistriței, nu pe cele ale Tamisei. S-avem pardon, Madam!