Mihai BUZNEA
Raziile nocturne sau matinale au devenit o modă la români. Boschetari, dame de companie, urmăriți local sau general, borfași, șmecheri, șmenari, hoți de buzunare, tineri vagabonzi externați din centrele de minori fiindcă între timp au devenit majori, soți încornorați alungați de neveste ori invers, sau fugiți de bună voie și nesiliți de nimeni din calea acestora – iată clientela predilectă a „mascaților” ce apără legea și societatea. Scenarii trase la indigo, amenzi de intimidare, returnări la domiciliile de bază, care nu prea există, urmate de regrupări imediate pe pozițiile anterioare ale „infractorilor”. Bani amărîți vărsați la buget sub formă de amenzi. Ajutor guvernamental spre a-i învăța minte „să nu mai facă”. De parcă plăcerea lor cea mai mare, a acestor năpăstuiți, ar fi aceea să stea nespălați, nemîncați, îmbrăcați ca sperietorile și să-și rupă oasele pe scînduri improvizînd paturi ori direct pe pămîntul tare.
Un astfel de „raid de curățire”, întreprins în nopțile din urmă într-un triaj de cale ferată au surprins în flagrant de lipsă de locuință mai mulți tineri veniți de la țară ca să muncească la oraș. Pe lefuri mici. Nici măcar pe masă și casă. Nu-și permiteau naveta. Bani puțini. Abonamentul costă. N-aveau alternativă: ori mîncăm, ori ne fîțîim cu trenul. Și iată-i ajunși infractori. Au fost amendați și alungați. Răutățile soartei și fărădelegile ei. Unul dintre pedepsiți, se vedea de la o poștă pe chipu-i scofîlcit de nevoi și de necazuri cît de vinovat era, a dat o replică genială despre cum merge dreptatea în țara asta: pe noi, amărîții fără vină, ne legați și ne băgați la răcoare, ba ne mai luați și bruma de parale din buzunare, doar pentru că ne-am permis să ne aciuăm prin vagoane vechi de marfă. Pe cei bogați, care fură cu miliardele la drumul mare, de-i văd toți și nu zice nimeni nimic, nu-i priponește nimeni. Nici măcar Dumnezeu nu le bate obrazul. Cum de poți să mai crezi în dreptate? Ce-i aia?
Într-adevăr, ce-i aia dreptatea? Omenia! Au murit de mult, li s-a cîntat prohodul, gata cu ele! Guvernanții sînt ocupați cu alte treburi. Majore! Între altele, să curețe boscheții de boschetari, vagoanele – de chiriașii clandestini. Nu dă bine la imagine. Pentru asta au angajat armata de mascați, de trupe de intervenție operativă și alte asemenea. Plătite din banii amărîților, inclusiv ai celor ce-și petrec viața pe drumuri ori în catacombe sau pe sub poduri. Peste 800.000 de români trăiesc sub limitele decenței și ale oricărei forme de securitate socială. În aceste condiții e normal că dintre ei se mai aleg și infractori. Alte cîteva milioane de concitadini își „împing”, cu chiu – cu vai zilele, subnutriți, neîngrijiți, neasistați medical. Sînt lucruri la vedere. Pentru depistarea lor nu e nevoie de trupe DIAS, de jandarmi ori de trupe polițienești. De raiduri nocturne și amenzi contravenționale sau penale. Cu banii plătiți pentru dotarea și salariile lor, fenomenul inadaptării sociale (mai degrabă al neincluderii sociale) mai că ar putea fi eradicat. A făcut cineva vreun calcul? S-a gîndit (și) la această posibilitate? E cît se poate de clar că nu! Dar politicienii, guvernanții, nu-și recunosc nici un fel de vină, deși pentru acest genocid lent și perfid ar trebui nu doar să-și facă mea culpa, ci să se retragă și să se-ascundă pe unde nu ar mai putea fi văzuți. Idee utopică, desigur, fiindcă ei înșiși fac parte din tagma îmbogățiților peste noapte, a miliardarilor de carton. Cum să lase ciolanul din mînă! Doar nu-s proști! Singurul precept moral pe care-l cunosc, pe care-l adoră și de care se țin scai e cel ce sună cam așa: cel ce poate, oase roade, cine nu – nici carne macră sau e prost și ține post! La urma-urmei, ce nu-i adevărat aici? Doar asta face diferența dintre omul bogat și omul sărac!
Cineva, o sursă demnă de toată încrederea, mi-a șoptit la ureche că la noapte va avea loc o nouă razie printre cei loviți de soartă. S-o facă, dom-le, le-am zis, păi cine-i pune și p-ăștia să doarmă pe unde-apucă?! Ce plăceri paradisiace mai sînt și astea! De ce nu vor să trăiască și ei ca tot omul, într-o casă? Chiar așa: de ce?
Lasă un răspuns