Mihai BUZNEA
Una dintre deloc puținele parafraze care circulau printre români înainte de decembrie ’89 suna astfel: ce crește continuu, dar nu se observă? Răspunsul: nivelul de trai. Echivalentul actual al acesteia ar putea fi următorul: în ce se regăsește creșterea economică a ultimilor trei ani, de cînd la putere se află un guvern social-democrat? Răspunsul: în nimic. Sau, cum ar putea răspunde un pălmaș nu prea școlit, dar care ține morțiș să-și dea și el cu părerea: porpagandă, domnule, ce zic eu?!
În România se trăiește tot mai bine, susțin guvernanții, asociindu-și drept argument așa-zisa relansare a economiei, baza – nu-i așa – a ofertei sociale, dar și creșterea PIB-ului pe cap de locuitor exprimat în dolari. Studiind statisticile la zi ajungem, vrem-nu-vrem, tot la comparații din vremurile apuse, dar nu prea îndepărtate. Vă mai amintiți întrebarea crucială pe care ne-o puneam prin anii ’70 despre ce e mai bine să fii? Nu lider politic, nu ștab la partid, nu profesor, nici măcar strungar la U.R.A. Șpilul era, nici mai mult, nici mai puțin, să fii „cap de locuitor”! Simplu: pentru că pe capul oricărui românaș stăteau atîtea tone de oțel, de aluminiu, de brînză, de cartofi sau de orice altceva. Șampanie, de exemplu. Se spunea: clasa muncitoare bea șampanie. Prin reprezentanții săi.
Cam tot așa stau lucrurile și acum. Nu sînt bani în România? Cum să nu fie?! Nu se cumpără mașini luxoase? Cum să nu! Nu se bea șampanie? O-ho, și încă ce se mai bea! Nu e tot amărășteanul multimilionar? Este! Salariul minim a ajuns, imaginați-vă și vă mirați de-așa minune, la 2,5 milioane de lei, iar pensia medie depășește, și ea, două milioane. Cînd au mai fost asemenea venituri colosale? Poate prin ’47, la reforma monetară (dar și atunci muream de foame!) Nu sînt alimente gîrlă, de tot felul și de toate națiile? Și încă cum mai sînt! Atunci de ce să ne mai lamentăm? Ar fi, totuși, ceva. Pentru că foamea și sărăcia ne-au intrat în case și nici că vor să mai iasă! Parafraza „trăim prin reprezentanți” e mai actuală ca oricînd. Și iată de ce: studii recent inițiate de instituții specializate, dar și foarte obiective, au stabilit că aproximativ 10 la sută din populația cu venituri ridicate achiziționează bunuri de larg consum de aceeași valoare cu 50 la sută dintre românii cu venituri reduse. Aceleași constatări ne mai spun că nivelul de segmentare a veniturilor este cel mai puternic în comparație cu cel înregistrat în Europa Centrală și de Est. Cu alte cuvinte și pe înțelesul tuturor, sîntem și noi primii la ceva: la coate goale, pantaloni cu ochelari în fund și mațe chiorăind de foame. Tot indicatori ai nivelului de trai se cheamă că sînt.
Cine-s cei ce se încadrează în segmentul de 10 la sută nu e un secret: politicienii, parlamentari și guvernanți, oameni de afaceri îmbogățiți pe căi nu tocmai ortodoxe, șmenari, hoți și profitori. De te și miri cum de i-a tunat și adunat, cum de e loc pentru atîția șnapani! Este, și încă va mai fi. Credeți cumva că legea anticorupție va spăla păcatele și va netezi calea spre adevăr și dreptate? Aiurea! Povești de adormit naivii! De dus cu vorba! Păi, unde ați mai văzut și auzit dumneavoastră ca cel (cei) ce are în mînă pîinea și cuțitul, să nu-și taie felia cea mai groasă? Îmi spunea o mamă, mai deunăzi: sînt așa de fericită atunci cînd îmi văd copilul cum mănîncă cu poftă! Nici că-mi mai trebuie ceva! Mă satur doar sorbindu-l din priviri. A-ha, iată unde stătea soluția! Noi, sărăntocii, în rol de mame iubitoare. Bogătașii, în cel de copilași hrănaci. Ei mănîncă, noi ne săturăm! Cheia dreptății și a armoniei sociale. Concept românesc. Cu asta, toate-s descuiate (pardon, rezolvate!)
Și totuși: eu ce mănînc în dimineața asta? Fiindcă simt cum mă ia cu leșin pe la buzunare și melancolie de la stomac. Să mai spună careva că nu sîntem, de la naștere și pînă la moarte, robul gurii și sclavul burții, că-l înghit pe nemestecate. Dar prefer unul rotofei și sătul, ca să-mi țină cît mai mult.
Lasă un răspuns