Mihai BUZNEA
In top-ul problemelor insolvabile cu care se confruntă, de ani buni, românul de rînd, factura de plată a agentului termic în perioada de iarnă ocupă una din primele trei poziții ale clasamentului, alături de alimente și de medicamente, urmate de serviciile medicale, siguranța personală și condițiile de locuit. Odată pe lună, cetățeanul defavorizat trebuie să facă față șocului provocat de discrepanța colosală dintre venituri și cheltuieli, dintre disponibilități și obligații. Inexistența soluțiilor de rezolvare adîncește criza, o menține și transferă data decontărilor la termene nedefinite. Boală lungă, incurabilă. În această iarnă costurile au explodat, în pofida măsurilor ce s-ar fi dorit a fi de reglementare, așa cum ne asiguraseră guvernanții încă din vara anului trecut, în tentativa lor de reformare și resuscitare a sistemului termo-energetic. S-a dovedit că totul nu este altceva decît respirație artificială într-un caz de moarte clinică. Cînd citești sumele înscrise pe nota de cheltuieli inima o ia razna din loc, iar buzunarele iau, pur și simplu, foc. Decembrie 2002 a fost, și a rămas, luna recordurilor absolute, cu „vîrfuri” ce au depășit 50.000 de lei pe metrul pătrat încălzit, dar și cu valori exorbitante la apa caldă menajeră, de 300.000 de lei și chiar mai mult, pe cap de beneficiar. Amărășteanul, copleșit de neputință și deznădejde, se tot întreabă: cum se poate, dom’le, de unde le mai scot, de ce nu se mai opresc? O comparație de bun simț ar putea explica misterul: de ce pentru încălzirea unui apartament-etalon, de două camere și o suprafață de 50 de metri pătrați, căldura și apa caldă furnizate și tarifate de CET îl costă pe băcăuan peste trei milioane de lei lunar, pe cel racordat la TERMLOC, cam tot pe-atît, iar cel ce și-a rupt de la gură și a reușit să-și instaleze o centrală termică de apartament rezolvă obligațiile față de furnizorii de gaze naturale, energie electrică și apă rece cu cel mult 600 000 de lei? Diferențele sînt, așadar, colosale și de neconceput. Atît de preț, cît și de confort, net în favoarea celui din urmă. Ce se întîmplă și, mai ales, de ce? După regulile logicii, un sistem centralizat ar trebui să fie superior, din punctul de vedere al performanțelor tehnice, celui individual. Borșul din oala comună se obține mai ieftin, e mai gustos și hrănește corespunzător un număr mai mare de oameni. La noi se întîmplă exact invers. Dacă nu s-ar întîmpla astfel nu ne-am mai putea numi ceea ce sîntem, adică români. Maeștri în umflarea gogoșii, ca și în lărgirea găurii covrigului. Toate metehnele instalațiilor învechite, demodate și neperformante se sparg în capetele (pardon, buzunarele) noastre. De zeci de ani ele sînt cîrpite, adaptate, remontate, dar rămîn anacronice. Consumă mult, produc puțin. Nici una nu a fost schimbată sau măcar modernizată. Longevitate păguboasă pentru cetățean, obligat să suporte, pe deasupra, și grile de calcul al costurilor cel puțin aberante și fanteziste. Neacceptarea, de către prestator, a nici unei forme de control din partea beneficiarilor, deci a celor care plătesc pentru a întreține sistemul, așa cum este el, cu toate păcatele lui, privind funcționarea și criteriile de stabilire a costurilor privind utilitățile furnizate. Legea celui mai tare, comportament de junglă. Datoriile populației se acumulează, cresc, se exprimă în sute de miliarde, iar ca un paradox, salariile și alte venituri ale celor de care depindem cresc precum voinicul din poveste. Pentru ele se găsesc bani. De unde? Nu tulburați apele și încetați de a mai cerceta aceste legi. S-ar putea să se întoarcă împotriva voastră.
PS: O știre de ultimă oră ne dă de doi bani speranță: Executivul, în mărinimia lui (sau a ajuns la concluzia că așa nu se mai poate) a adoptat Ordonanța nr. 6/2003 care stabilește criteriile după care românul poate fi considerat „om bogat, om sărac”. S-au instituit, totodată, condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească pentru a putea beneficia de ajutor din partea statului în vederea stingerii datoriilor. Parcă am mai auzit de așa ceva în ultimii ani, și de fiecare dată rezolvarea a fost aceeași: rămîne cum am stabilit. Ce-o să fie, ce-o să fie, acum? Vom vedea.
Lasă un răspuns