FĂRĂ PREJUDECĂȚI Reședința hibernală

Profesia – nedefinită. Ocupația – fără. Domiciliul – de cele mai multe ori, necunoscut. Reședința- penitenciarul. Anotimpul preferat- toamna, iarna și ceva din primăvară. Hoby-ul – lenea. După acest portret-robot l-ați intuit, sînt sigur: deținutul de carieră. Printr-un gest de mărinimie, guvernanții le-au deschis porțile spre libertatea de afară, zilele trecute, celor cu condamnări pînă în 5 ani, la prima abatere, pentru fapte antisociale cu un grad scăzut de periculozitate socială. În jur de 1.600 de pîrnăiași: găinari mărunți, șmecherași, borfași la duzină, rătăciți pe aici, victime ale unor întîmplări nefericite. Mai puțin de 2.000, pe întreaga țară. Au rămas destui, însdă, după gratii: peste 50.000. Un singur penitenciar e populat sub capacitate. Celelalte toate, peste. Moment prost ales, zic unii, fără a-i putea acuza de ranchiună sau de nod în papură. Trebuiau gratulați de cumsecădenia Puterii nu acum, în prag de iarnă, ci abia prin aprilie viitor sau mai încolo. Ce să facă ei, acum, afară? S-au apucat de ce știu mai bine. După nici două săptămîni de la eliberare, cîteva zeci dintre ei s-au reîntors de unde abia plecaseră. E abia începutul. Paturile îi așteptau calde încă. Vorba poemului ce face o lungă carieră și i se povestește una la fel de frumoasă și de longevivă: Și-ntr-o joi de dimineață/ Mi-au intrat șmecherii-n casă/ Tocmai cînd stăteam la masă/ Cu copii și cu nevastă/, a-ua-ua-u, mama mea/, Și mi-au pus brățări la mînă/ Și m-au împins în mașină/, A-ua-ua-u, mama mea/ și tot așa, păcat că nu putem transpune și muzica, ar fi mai dramatic. Sînt abonații la reședința hibernală; șase-șapte luni pe an. Și cinci sînt bune, nu le iei din drum. Pleașcă curată. Căldurica-căldurică, chiar dacă nu ard caloriferele te încălzești unul de la altul, aglomerație mare, numai cu respirația transpiri. Nu te ninge, nu te plouă. Ioc impozite și taxe. Mîncărica- mîncărică, cum nici la muma acasă n-ai avut parte. Televizor și stație de radioficare, să fii la curent cu ce se-ntîmplă prin lume și cum o mai duc frații de suferință în alte părți. Muncă după poftă, buget de incintă, pachete, vorbitor. Mai ceva ca la lehuze. Construcția nu-i ca pentru recepții, da’ merge. Școală pentru cei fuduli cu cartea, slijbă duminicală. Ziare și cărți. Lipsește ceva la apel? A, da, partea feminină. Ca-n Zahei Orbul. Jocuri de societate, Popa-Prostu’ și telefonul fără fir. Păi cum să dai cu piciorul la toate astea, ce, ești prost? Dai cu laba și te-ntorci. De-aia zic, din nou: neinspirat moment pentru gesturi de bunăvoință. Lăsați-i, dom’le, să trăiască în tihnă și belșug, că doar e și ei oameni și nu-i mai purtați pe drumuri tocmai acum, cînd plouă rece și stă să ningă peste țară. „Du-mă iute-n casă mea,/ Unde-i cald și bine!”. Punct. Recvursul, la primăvară. (Mihai BUZNEA)