Mihai BUZNEA
De vreo doisprezece ani „se poartă Breaza”. Milionarii de carton, îmbogățiții de peste noapte cu sau fără just temei (mai mult fără) au luat cu asalt această mini-perlă a Văii Prahovei, transformînd-o în Valea Regilor Atot-puternicului Ban. Localitatea a devenit un fel de blazon, certificatul de bon-ton al ajunșilor din bișnițari în oameni de afaceri prosperi, din DJ-eri în răsfățați ai soartei. Asta-i, „selavi”, nu-i așa? Poate tocmai ironia soartei face ca în pitoreasca așezare să existe un loc care „să le bată obrazul” acestor potentați; o clădire veche, hîrbuită și prăfuită de timp, chiar în centru, primadonă în suferință, gazda și martora a cine știe cîtor dezmățuri și chefuri cu lăutari. Restaurantul Temperanța. Un fel de saloon al Vestului Sălbatic. Relicvă cu istorii sentimentale și rol de moralizator:
„Voi, cei ce pătrundeți aici, nu vă pierdeți cumpătarea, chiar de sînteți stăpînul lumii”.
Nu știu cine și cînd a avut inspirația, pe care o socot deopotrivă genială și cinică, să dea un asemenea nume unui loc al plăcerilor și pierzaniei. Nici de ce, în mulții ani care au trecut (atestarea documentară sugerează, nu spune cu exactitate), din perioada interbelică, nu s-a gîndit să-i schimbe denumirea. Băieți deștepți, brezenii, adepți ai legii contrariilor, în cazul de față ele numindu-se crîșmă (egal, loc petreceri) și cumpătare. Cînd, turist fiind, am văzut minunea asta deocheată, m-a pufnit rîsul în plină stradă, spre mirarea nu puținilor trecători. Acum, amintindu-mi de întîmplare, mi-a venit o idee: ce-ar fi dacă toți crîșmarii Bacăului, mari și mici, cu moft sau fără, ar adopta denumirea ilustrului și șugubățului anonim de Breaza. Cum? Atenționîndu-și clienții care le calcă pragurile stabilimentelor asupra riscurilor exceselor de mîncare, băutură și fumat. Ceva în genul „beți, mîncați, dar nu exagerați; cu temperanță”.
Cred că rețetele zilnice ale vînzărilor ar crește vertiginos, fiindcă românul e pus pe contre. Precum copiii. Că o vor face, sau nu, e treaba lor, nu a mea. Oricum, cred că găselnița de la Breaza e demnă de cartea recordurilor și numai un hîtru de primă clasă putea să vină cu asemenea denumire năstrușnică. Sugestivă și longevivă, dă lecții celor de azi care, în criză de inspirație (atenție, n-am zis „creier”) își botează stabilimentele cu nume ce fac să urle cîinii tocmai în … Breaza.
Lasă un răspuns