Azi dimineață mi-ar fi făcut plăcere să ascult unul din cîntecele celebre ale lui Ciprian Porumbescu, dar din difuzorul aparatului de radio mi-au lovit auzul sunetele jeluitoare, scoase de o voce tăbăcită de tutun, ale unui hit la modă. O manea, desigur. Afară e frumos, cu soare darnic, păsările ciripesc vesel în cireșul proaspăt îmbobocit de lîngă fereastra mea, e 1 Mai și-mi amintesc de versurile ce preaslăvesc începutul primăverii autentice într-o atmosferă de satisfacție nedisimulată, sărbătorească: „Rîde vesel Primăvara / Peste glie, peste plai, / Veselia umple țara, / C-a venit întîi de Mai”. Un imn al bucuriei, al redeșteptării naturii, al vieții. Un imn pe care nu l-au inspirat și nici nu l-au compus comuniștii, ei au fost inventați mult mai tîrziu la noi, după vreo patruzeci de ani, dar care mai tîrziu avea să le fie atribuit pînă la contopire. Un act de falsificare grosolană a istoriei, dar cine mai ia aminte la așa ceva? Contează impactul, nu moralitatea! După ce vocea gîtuită a trubadurului contemporan se frînge într-un final lacrimogeno-comico-rugător, ascult știrile. Cum parlamentarii și guvernanții noștri se află într-o binecuvîntată mini-vacanță sau, dacă vreți, într-un maxi-week-end, ca tot omul muncitor care știe să se respecte, crainicul atacă frontal evenimentele internaționale: situația post-război din Irak, Orientul Mijlociu, accidentul în lanț de pe o autostradă din SUA, soldat cu o droaie de morți și răniți, atentatul sinucigaș din teritoriile palestiniene. Evenimentele se apropie de noi: urmărit Interpol prins de Poliția Română, războiul cu corupția, ultimele scumpiri de pe piață și alte știri la fel de distractive. Aștept să zică ceva și despre Ziua Muncii. De bine, de rău, nu contează, numai să zică. Nimic! S-a intrat în silenzio stampa. La fel cum a pățit-o și Ciprian Porumbescu cu al său 1 Mai. După sloganul publicitar, ies la rampă vedetele din sport. Adică din fotbal: Corleone, Pinalti, Mister, Babicu’, Lupii galbeni, Taurii furioși, Cîinii roșii, Astralii și tot neamul lor. În jurul lor gravitează interesele, ei fac legea, banul, dau de-a dura valorile. Ce ne-am face fără ei, mi-e și teamă să mă gîndesc! Muncitorii? Ce muncitori? Ce-s ăia, mai lăsați-ne, dom’ le cu chestiile astea comuniste, că le-a trecut epoca! Păi, ce vedete pot fi amărăștenii ăștia cu salopete slinoase și pantofi scîlciați? Acuma-i vremea bussinesmanilor, ei îs la rampă și primesc aplauzele! A șmecherilor! Ce strungari? Ce instalatori? Ce profesori sau cercetători? Păi toți la un loc nu fac nici măcar cît un S.O.V., sau Maria Vlas, ori un Mihai Stoica – Caritas. Ce, parcă ei n-au muncit, nu tot oameni ai muncii se cheamă c-au fost? Dar cei ce-au devalizat și-au falimentat băncile, au pus industria pe chituci producînd valuri – valuri de șomeri? De unde să mai iei clasă muncitoare și pentru cine să păstrezi ziua, dacă nu mai există decît urme palide din ceea ce-a fost! Așa că lăsați-o mai moale și luați-vă adio de la „gulerele albastre”. Fost-au cîndva, de le vedeți, tot nu e!
Aflu, totuși, că la Amsterdam și Moscova, la Stocholm și Berlin, chiar și la Los Angeles și Londra, muncitorii îl serbează pe 1 Mai. Fiecare în felul lor: prin serbări cîmpenești, plimbări prin parcuri sau marșuri pașnice ale nostalgicilor cu tîmplele sure. La noi nu se întîmplă nimic. Păi ce-ați vrea să se întîmple, dacă ne lipsește „obiectul” sărbătorii, adică muncitorul? Să iasă patronii în stradă? Politicienii? VIP-urile de la televiziunile private, ori chiar fotbaliștii? Să fim serioși, domnilor! Ce motive de cîștig ar putea avea din asta? Proletarul și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul. Vremea vine, vremea trece, iar pe noi ne lasă rece. A, da, parc-am mai auzit vorbe ca astea, cică-s ale unuia Eminescu, care pare-se spunea, în urmă cu vreo sută patruzeci de ani: „cînd munca unei clase într-un popor nu mai echivalează drepturile de care ea se bucură, atunci acea clasă e coruptă”. Dar cine mai vorbește astăzi despre muncă și muncitori? Citește titlul și te vei lămuri. (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns