FĂRĂ PREJUDECĂȚI Țara celor două lumi

motto: Japonia este Țara Soarelui Răsare; Coreea – Țara Dimineților Liniștite; România este Țara Celor Două Lumi !

Mihai BUZNEA

„În România sînt două lumi: a Lor și a Noastră”!

Cred că acesta este cel mai tranșant răspuns care a fost dat pînă acum situației paradoxale ce definește evoluția societății românești post-decembriste. Aprecierea nu vine nici de la vreun analist politic ce au apărut ca ciupercile după ploaie (iertată fie-mi expresia!), dar nici nu aparține vreunui editorialist de top de pe la cele cotidiane de notorietate națională care „dau tonul” în materie de judecăți de valoare. Nu! Cuvintele cu pricina aparțin unei băcăuance de factură socială modestă și au fost rostite cu prilejul unei recente anchete redacționale pe tema iminentelor scumpiri anunțate de guvernanți.

Ce înseamnă, de fapt: o lume a Lor?; o lume a Noastră? Percepția este fără echivoc. Primii – dictează. Ceilalți -suportă. Intre cele două lumi se află frazeologia politicianistă și pastișele cu rol de salvare a aparențelor. Folosindu-se de slogane precum stat de drept, societate democratică, economie socială de piață și tranziție economică, costurile sociale ale tranziției, libera inițiativă și altele ca acestea, grupurile de interese au acaparat puterea, pe care o folosesc în interes strict personal, dar încercînd să ne convingă de un fals adevăr – acela că ar lucra în folosul interesului general.

Toate guvernările de pînă acum au fost, indiferent de culoarea lor politică, definite prin abuz de putere și incoerență decizională în defavoarea celor mulți. Sub protecția și stimularea lor, activitățile de tip mafiot au spoliat țara și oamenii de bună credință – „sclavii”, așa după cum îi percepe și consideră unul dintre liderii băcăuani social-democrați care a reușit să-și adjudece mai toate prerogativele la nivel local și județean, cu binecuvîntarea și sprijinul unor lideri situați la cel mai înalt nivel. Corupția s-a convertit în virtute, iar cinstea în prostie. Marile devalizări ne-au făcut și mai săraci, îmbogățindu-i pe potentații situațiilor de conjunctură ce apar, în chip firesc, după orice seism de natură politică, așa cum a fost și cel din decembrie ’89. Apele tulburi, s-a demonstrat, sînt o mană cerească pentru profitorii de toate soiurile. Așa au apărut miliardarii de carton cu comportamente sfidătoare, arogante și autoritare, în disprețul legii, al bunului simț și fără teamă de consecințe. Prin răsturnarea valorilor statuate de veacuri. O religie a crimei generalizate, stimulată și susținută de un principiu absolut ilogic: cine fură o pîine pentru că i-a fost foame se numește hoț; cel care devalizează o bancă este om de afaceri. Primul este condamnat să-și petreacă destui ani din viață după gratii. Celălalt devine cetățean de onoare, stîlp al societății și se bucură de plăcerile și avantajele celebrității.

O lume a Lor. O lume a Noastră.

Distincția este una extrem de dură și, se pare, ireconciliabilă din perspectiva evoluțiilor care se anunță la orizont. Intre EI și NOI nu poate fi vorba decît de o luptă dintre un uriaș și un pitic. Dintre stăpîn și sclav. Și-atunci cum să mai invoci așa-zisa egalitate de șanse în condițiile în care competitorii ocupă poziții diferite, neegale, pe linia de start?

Românii aproape că au uitat să mai și zîmbească – spunea, nu de mult, un alt concitadin. Avea dreptate! Dar în timp ce el, omul aparținător „celei de a doua lumi” își ține buzele strînse într-un rictus al neputinței și mîniei, aparținătorul „celei dintîi lumi” rîde în hohote. Un rîs cu sonorități și reverberații apocaliptice, care te îngheață și-ți dă fiori de moarte…

Pe cînd va răsări, din nou, soarele și pe ulița noastră? Poate scrutinul „localelor” ce ne bate cu insistență pe la uși va mai alunga ceața, spre a face loc luminii. C-ar fi mare păcat să avem parte, și de astă-dată, doar de iluzii deșarte!