FĂRĂ PREJUDECĂȚI Videoeducația

Mihai BUZNEA

Un băcăuan reîntors acasă după mai multe luni de peregrinări prin marile capitale europene, mi se mărturisește: să nu te aștepți să-ți spun că acolo, „la ei”, totul arată și se întîmpă ca la carte. Am văzut destule lucruri bune, pînă la care noi, românii, mai avem mult de așteptat. Dar și rele. Fiind însă puține, treceau ca și neobservate. Eu mă refer, acum, la ambiantul cotidian, la relația de pe stradă, dacă vrei. N-ai să vezi pe nimeni fumînd pe stradă, cu atît mai puțin femeile. Să scuipe, să traverseze pe lumina roșie a semaforului ori să se îmbrîncească. Dacă, totuși, se mai întîmplă din cauza înghesuielii, fac mea culpa, își cer pe loc scuze. Să-njure? Să vorbească tare ori să calce pe straturile de flori? Nici vorbă! L-am întrebat, la Londra, pe un polițitst: cum faceți, dom’le, de totul e O.K.? Simplu, mi-a răspuns: aplicăm legea, indiferent de individ. Dar pînă să apelăm la ea, intervine educația. Care nu s-a făcut de ieri pe azi, a durat vreo două sute de ani. Pe cei nărăvași i-am altoit și cu pumnul și cu palma, înainte de a-i arde la buzunar. Cu vorba bună faci treabă abia după ce ai depășit anumite faze ale experimentului. Faceți și voi ca noi, dar aveți răbdare. Și mai ales, fiți consecvenți, nu abandonați treaba la jumătate.

E, dacă tot batem cu atîta insistență la porțile Europei, trebuie să rezolvăm și chestiunea asta – civilizația străzii – n-avem încotro. Apar, iată, și experimentele. O municipalitate din Moldova (cam la 40 de kilometri de noi) și-a votat prin bugetul local o investiție ce stîrnește nu doar mirarea, ci și interesul: 150 de milioane de lei pentru instalarea, pe principalele artere ale orașului, a unor camere de luat vederi. Acestea vor poza permanent zona, urmărind comportamentul indivizilor. Cine „calcă strîmb”, plătește. Imaginile vor fi transmise pe monitoare speciale, instalate la un dispecerat de supraveghere. După identificarea contravenienților, va urma factura de plată, adică amenda. Se speră ca astfel actele de comportament suburban să scadă pînă la dispariția totală, iar orașul să devină mai curat.

S-ar putea găsi unii care să replice, chiar să acuze: nu e acesta un atentat la libertatea individului, care e o componentă de bază a democrației? Monitorizarea, adică supravegherea, îngrădește, culpabilizează, apasă. Cum rămîne cu dreptul de liberă mișcare și de expresie?

Răspunsul nu poate fi decît unul singur: atîta timp cît prezența pe stradă ne este agresată de indivizi care, conștient sau nu, voit sau neintenționat, promovează libertinajul în gesturi, atitudini și expresii, reacția de apărare și de respingere este pe deplin motivată. De ce să suporte toți mojiciile unei minorități? Normele de conviețuire și obligativitatea respectării lor sînt egale, iar cazurile de abateri intră automat în anormalitate. Atunci, de ce să le acceptăm ca pe o fatalitate?

Bacăul, știm, nu face excepție. Moda tapetării pereților cu inscripții grafitti și expresii vulgare e o realitate. La fel, inscripționarea băncilor din parc cu nume și declarații de amor. Excrementele cîinilor scoși la plimbare marchează traseele lor preferate și produc sila celorlalți concitadini. Ca și flegmele pe care le-ntîlnești la tot pasul, de parcă ar fi un oraș a cărui cel puțin jumătate din populație e bolnavă de TBC. Fumătorii, parcă în număr tot mai mare, devorează pur și simplu țigările, producînd valuri de fum și mirosuri irespirabile. Poți să le spui ceva tuturor acestor agresori domestici? Fă-o, și sigur vei fi blagoslovit, apostrofat, lovit, luat în tărbacă: și ce-i treaba ta, bă, acesta! Vezi să n-o încasezi!

De-aia cred că inițiativa municipalității moldovene megieșe e una cît se poate de inspirată. De ce nu s-ar face și la noi așa ceva? Bani ar fi, un finanțist de pe la Taxe și impozite locale declara, mai zilele trecute, că bugetul e full pentru anul acesta. Iar o asemenea investiție s-ar amortiza rapid și ar fructifica cu vîrf și îndesat, tot spre binele public. Haideți să încercăm!