Prin contractul cadru din acest an, farmaciile din intreaga tara sint obligate sa asigure permanent vinzarea medicamentelor catre populatie. Astfel, prin rotatie, farmaciile bacauane aflate in contract cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) vor functiona non-stop, conform programarii afisate pe site-ul institutiei. Masura vine sa rezolve problema cu care cetatenii din judet se confruntau de ani buni, cu exceptia celor din municipiul Bacau, unde exista o farmacie de unde se pot achizitiona medicamente la orice ora. „Chiar si asa, insa, zonele rurale ramin descoperite, dar e bine macar ca persoanele de acolo au posibilitatea de a se deplasa, acum, in localitatea urbana cea mai apropiata, pentru a-si lua medicamente”, a spus Viorica Draganuta, directorul CJAS Bacau.
CJAS Bacau a incheiat contracte pentru acest an cu 116 farmacii, dintre care 32 din mediul rural. Lista farmaciilor deschise non-stop, conform calendarului stabilit, este afisata integral pe site-ul CJAS Bacau, www.casbc.ro, sectiunea „Farmacii”. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns