~2 min lectură 7 comentarii

Fată de 13 ani, sechestrată și violată timp de 8 luni de un băcăuan din Izvorul Berheciului

Redacția Ziarul de Bacău

Un bărbat de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru viol şi lipsire de libertate. Acesta este acuzat că a răpit o fetiţă de 13 ani şi a violat-o în repetate rânduri în perioada cât a ţinut-o în captivitate.

Foto arhivă

Conform adevarul.ro, marţi, 18 august, poliţiştii brăileni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din judeţul Bacău, pe numele căruia Tribunalul Brăila a emis un mandat de arestare preventivă pentru viol şi lipsire de libertate.                           

”În perioada noiembrie 2016-iunie 2017, bărbatul, profitând de imposibilitatea unei minore, în vârstă de 13 ani, de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Individul se numeşte Gheorghe Dima, locuieşte în comuna Izvorul Berheciului, judeţul Bacău, iar pe 12 august, Judecătoria Brăila a respins cererea Parchetului de arestare preventivă a acestuia, plasându-l sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Procurorii au contestat decizia, iar în cursul zilei de marţi, 18 august, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza mandatului emis de către Tribunalul Brăila, şi a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila.

sursa – adevarul.ro

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. v
    vlad tepes
    21 august 2020, 10:49
    0

    Pozele acestor indivizi trebuie postate pe siteul politiei, pe gardurile satelor, pe aviziere in parcuri ca sa stie copilele de cine sa se fereasca!

    1. P
      Partidul Albanez al Libertatii si Egalitatii Rurale
      21 august 2020, 12:23 răspuns pentru @vlad tepes
      0

      In SUA asa se procedeaza, cel putin la eliberarea unui pradator sexual in comunitate. Cei din cartier sunt informati despre identitatea animalului, se dau si poze, astfel incat animalul sa fie evitat. In Romania, pentru ca parlamentul este locuit partial dar traditional de golani si de curvistine, nu exista preocupare pentru a legifera masurile necesare in asemenea cazuri. Nu e vorba numai de PSD, ci si de PNL, de PMP, de ALDE…

      1. A
        Amicu
        23 august 2020, 10:13 răspuns pentru @Partidul Albanez al Libertatii si Egalitatii Rurale
        0

        Oricum o sa pierdeti alegerile cu televiziunile voastre de fugari si puscariasi .

  2. A
    A. T
    21 august 2020, 12:10
    0

    Asa ar trebui!! Și castrați chimic.

  3. G
    Gogu
    21 august 2020, 14:05
    0

    Ce judecător l-a lăsat liber? Asta de ce nu scrie?

  4. J
    John
    21 august 2020, 16:58
    0

    Din pacate in cativa ani e inapoi in circuit, au mai fost precedente, justitia ramane oarba, dar pe bani grei, pe banii nostri,le mai platim si pensii speciale ca rasplata pt activitate.

  5. D
    DORINA
    22 august 2020, 19:22
    0

    Nu merita sa mai traiasca asemenea bestie.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.