■ șansele de a evolua în Divizia A s-au rupt după eșecul cu Petrolul Ploiești ■ Petre Grigoraș nu a rezistat decît un retur de campionat ■ succesorul său va fi Ghiță Poenaru
Entuziasmul cu care FC Onești a început returul campionatului a fost retezat imediat după meciul cu Petrolul Ploiești, de pe propriul teren. Era etapa a 5-a și diferența de puncte dintre cele două echipe se rezuma la doar 3. Șansa îi surîdea echipei lui Petre Grigoraș, dar nu s-a profitat de aceasta. Petrolul a învins cu 2-1, după ce Oneștiul a deschis scorul iar Bîrsan a lovit transversala cîteva minute mai tîrziu. Savu și Aldea au punctat pentru petroliști și din acel moment totul s-a dărîmat. Însă nici măcar o clipă fotbaliștii, staful tehnic și administrativ nu s-au gîndit că măcar locul de baraj nu va fi obținut la finalul campionatului. Dar și acesta s-a dus pe apa Sîmbetei. Electromagnetica și Internațional Pitești au lovit necruțător în trupa lui Grig și Gloria Buzău s-a trezit cu șanse reale de a prinde barajul. Alte cîteva meciuri în care s-au risipit puncte au condus la deznodămîntul trist pentru FC Onești care a ocupat un loc pe podium. Însă nu cel pe care l-a ochit conducerea clubului. Promovarea a fost ratată iar amenzile și sancțiunile au curs gîrlă.
Le-a priit deplasarea
Campionatul a început cu Jean Gavrilă pe banca tehnică. Primul meci, prima victorie, 1-0 în deplasare la nou promovata Rulmentul Alexandria. Era pînă la urmă normal să se întîmple așa ceva. Ce a fost anormal s-a întîmplat la Onești, unde aceeași trupă pierdea cu 2-1 în fața Bucovinei Suceava, tot o nou promovată. A urmat seria de șase meciuri fără înfrîngere pentru oneștenii lui Jean Gavrilă, din păcate, pe propriul teren aceștia cedînd puncte prețioase. Midia Năvodari, Petrolul Ploiești și Electromagnetica București au fost echipele care au îngenuncheat în fața lui Gorga și coechipierii lui. Acasă, iarăși puncte pierdute, cu Iașiul și Unirea Focșani. Cu toate acestea, FC Onești a mers vreme de cinci etape pe prima poziție a clasamentului.
Jean Gavrilă a demisionat
Etapa a 9-a avea să consemneze prima înfrîngere în deplasare a oneștenilor. Metalul Plopeni învingea trupa lui Jean Gavrilă cu 1-0, deși în finalul meciului Oneștiul putea evita eșecul dacă nu s-ar fi jucat cu ocaziile. Dar ce ce s-a ajuns aici? Jocul fluctuant al majorității fotbaliștilor de la FC Onești ar fi o cauză. Însă mai presus de aceasta, accidentările în lanț. Chiar dacă lotul este format din 22-24 de jucători, ghinionul de care s-a „lipit” actuala trupă a lui Grigoraș este unul mai rar întîlnit. Drăgan a suferit o operație de menisc chiar înainte de a începe campionatul, lăsînd un loc imens în poarta care a fost perforată de cîteva ori prostește, iar linia mediană a fost practic ruptă în două de accidentările lui Pleșa, coordonatorul de joc, Boroncoi și Bîndar. Cei trei au plătit tribut valorii și s-au ales cu picioarele în ghips și multe, multe luni de pauză. În aceste condiții, la Plopeni corabia oneșteană a cedat pentru prima dată în deplasare și, în același timp, a pasat locul întîi, coborînd pe 4. A fost meciul după care Jean Gavrilă și-a dat demisia. După încercări tardive ale conducerii oneștene de a-l îndupleca pe Gavrilă, sibianul a rămas ferm pe poziție.
La drum cu un nou antrenor
Urmarea? Petre Grigoraș, un vicepreședinte al Farului pe care ața îl trăgea spre gazon, a acceptat să antreneze formația de pe Trotuș. O colaborare cu Daniel Scînteie, nimeni altul decît fostul său coleg din linia de atac a Bacăului cînd cei doi jucau, era binevenită pentru Grigoraș, care era susținut puternic și de oamenii cu banul, în special de Adi Șerban. Petre s-a pus pe treabă, însă după cîteva antrenamente și-a dat seama de condiția fizică de care dispune lotul său: sub orice critică. Meciul cu Cimentul Fieni avea să-i spună lui Grigoraș că situația nu este așa cum și-a închipuit el, doar după citirea unui clasament în care Oneștiul stătea bine. Mort de supărare după meciul pierdut cu Cimentul, Grigoraș chiar a avut intenția să părăsească echipa, însă gîndurile i-au fost alungate de Adi Șerban, care i-a promis sprijin necondiționat. O gură de oxigen s-a numit meciul cîștigat la masa verde cu Foresta Fălticeni, din deplasare, iar apoi a venit un 4-1 cu Dacia Brăila, într-un meci în care elevii i-au arătat profesorului că pot juca. Două eșecuri consecutive în deplasare au dus echipa pe un loc 5 cu care nu se mai întîlnise pînă atunci, iar șansa terminării turului pe podium a fost ratată în ultimul joc, atunci cînd în partida cu Gloria Buzău balonul nu a vrut să intre în poartă. La 6 puncte de liderul Petrolul Ploiești, FC Onești trage nădejde că punctele pierdute aiurea vor fi recuperate iar promovarea să se producă chiar în acest sezon.
Ratare inexplicabilă a promovării
Încheind turul campionatului pe locul 5, dar cu șanse reale de a promova, aflîndu-se la 6 puncte de liderul Petrolul Ploiești, conducerea clubului s-a orientat spre întărirea lotului, așa cum o ceruse și Petre Grigoraș. Lotul nu a fost completat la voia întîmplării, ci cu fotbaliști cu nume, care au evoluat în Divizia A. Eduard Ciubotaru, Mircea Ilie, Constantin Bîrsan, Cristian Constantin, Lucian Goian, Constantin Nica. Un turneu în Bulgaria, unde s-au disputat cîteva amicale, urmat de un cantonament pe cinste, în care Grigoraș a pus accent pe condiția fizică, au repus pe picioare trupa din Onești, iar jocul a început să se lege în cele cîteva amicale disputate pînă la reluarea campionatului. Primele 4 meciuri au însemnat tot atîtea victorii pentru FC Onești, echipă care nu s-a gîndit nici măcar o clipă că nu va depăși Petrolul. Mai ales că ploieștenii se chinuiau meci de meci pentru a cîștiga. A venit acea zi neagră pentru oneșteni și, de la meciul direct cu Petrolul, totul s-a transformat în pulbere. Chiar dacă pînă în finalul campionatului Oneștiului i-a surîs norocul de vreo cîteva ori.
Sancțiunile nu s-au lăsat așteptate
Ratarea promovării a atras de la sine sancțiunile. Atît pentru jucători, cît și pentru antrenori. Inițial s-a stabilit sancționarea antrenorilor cu 30 la sută din contracte, pentru ca în ultimă fază Petre Grigoraș să fie demis. La fel s-a întîmplat și cu jucătorii, aceștia plătind, pe lîngă cele 30 de procente din contracte, și sume de bani cuprinse între 100 și 1000 de dolari. De asemenea, conducerea clubului va merge în următorul sezon pe jucători din propria pepinieră și din zonă sau în cazul celor de pe alte meleaguri vîrsta să nu depășească 24 de ani. Obiectivul pentru următorul sezon a rămas același, promovarea. Se pare că succesorul lui Petre Grigoraș va fi Ghiță Poenaru, tehnician cu care conducerea clubului oneștean poartă tratative de cîteva zile. În colimator intrase și Marin Barbu, dar Poenaru este cel care va avea prioritate. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns