Aerostar Bacău nu a avut probleme vineri, cu Faur București, echipă pe care a învins-o cu 3-0. Golurile jucătorilor antrenați de Gogu Munteanu au fost reușite de Ciobanu (17-pen), Constantin (47) și Boboc (80). Aerostar se află pe poziția a treia, după patru etape, la un punct de Chimia Brazi și Petrolul Brăila. În schimb, cealaltă echipă din județul nostru din Seria a ll-a a Diviziei C, FC Willy Bacău, a pierdut cel de-al patrulea meci, 1-3 la Berca, Florin Pavel fiind autorul golului băcăuanilor, în minutul 33. După patru etape, Willy ocupă ultima poziție în clasament, fiind singura formație care nu a agonisit nici măcar un punct.
Rezultatele complete ale etapei: Olimpia Rm. Sărat – Dunărea Galați 2-3, Aerostar Bacău – Faur București 3-0, Petrolul Brăila – Conpet Ploiești 0-0, Chimia Brazi – Mondial Brăila 6-0, Petrolul Berca – FC Willy Bacău 3-1, Metalul Băicoi – Uztel Ploiești 0-6, Petrolistul Boldești – Dinamo Tulcea 3-0. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Clasament
1. Chimia Brazi 4 3 1 0 14-2 10
2. Petrolul Brăila 4 3 1 0 5-0 10
3. Aerostar 4 3 0 1 8-3 9
4. Dunărea Galați 4 3 0 1 8-3 9
5. Petrolistul 4 2 1 1 6-2 7
6. Petrolul Berca 4 2 1 1 7-5 7
7. Conpet 4 2 1 1 3-1 7
8. Olimpia 4 2 1 1 6-6 7
9. Dinamo Tulcea 4 1 2 1 6-8 5
10. Uztel 4 1 0 3 7-5 3
11. Metalul Băicoi 4 0 2 2 2-11 2
12. Faur 4 0 1 3 0-7 1
13. Mondial 4 0 1 3 3-13 1
14. FC Willy 4 0 0 4 2-12 0
Lasă un răspuns