Mai subțire, comparativ cu sezonul precedent, FCM Bacău va debuta în campionatul 2004-2005 al Diviziei A cu un lot format din 24 de jucători, poate chiar mai puțini. Numerele de pe tricouri au fost stabilite pentru cei aflați, încă, în lot. Modificările sînt excluse, în acest sens. În caz că vor mai apărea sau vor mai pleca fotbaliști, la și de la FCM, ei vor avea parte de numere formate dintr-o cifră (n.r., 8 nu este alocat) sau două.
Conform celor spuse de Gheorghe Chivorchian, președintele clubului băcăuan, pot apărea oricînd schimbări în ce privește componența lotului. Mai multe despre acest subiect vor fi anunțate la conferința de presă de astăzi de la sediul clubului.
Componența lotului FCM, pe 29 iulie 2004
1. Bogdan Daniel, 12. Viorel Ignătescu, 21. Marius Kaltenbek – 2. Corneliu Codreanu, 3. Gabriel Bojescu, 4. Stelian Isac, 5. Daniel Potorac, 6. Constantin Ureche, 7. Florin Petcu, 9. Marius Croitoru, 10. Narcis Răducan, 11. Cătălin Cursaru, 14. Marian Tănasă, 15. Ionuț Matei, 16. Daniel David, 17. Eugen Baciu, 18. Adrian Gheorghiu, 20. Florin Lovin, 22. Florin Ganea, 23. Paul Cioran, 24. Ștefan Apostol, 25. Sorin Trofin, 26. Răzvan Neagu, 27. Dorin Goian.
Numerele dinaintea numelor sînt cele de pe tricouri. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns