Neputinta. Acesta e cuvintul care reda, scurt si cuprinzator, evolutia jucatorilor de la FCM Bacau in partida de simbata cu Prefabricate Modelu, meci incheiat cu 0-0.
Pe buna dreptate, oaspetii se pot declara nemultumiti de rezultatul cu care s-a incheiat disputa intrucit au avut sapte ocazii clare de gol, basca doua situatii in care arbitrul nu le-a acordat lovitura de la 11 metri. Debutul partidei parea sa indice o cu totul alta fata a jocului decit cea pe care a avut-o. In secunda 20, dupa o serie de pase rapide si precise, mingea a ajuns la Liutec si acesta a tras puternic de la 20 de metri, insa Curca a reusit sa pareze. Imediat, oaspetii si-au aratat coltii. Jianu a deviat cu calciiul, din apropiere, iar Manea a retinut cu dificultate, pe linia portii. Desi bacauanii au avut apoi mai mult timp mingea in posesie, ocaziile mari de gol s-au consemnat doar la poarta lui Manea, cel care si-a salvat echipa de la infringere. Jianu scapa de adversarul direct, intra in careu, suteaza si Manea respinge cu piciorul (min.24). Patru minute mai tirziu, aceluasi Jianu, Manea i se opune printr-o interventie miraculoasa, mingea ajunge la Anghel care suteaza de la 14 metri, iar balonul il loveste in bratul sting, ridicat, pe Spiridon. Arbitrul face semn ca jocul sa continue. Contraatacurile Prefab-ului ramin ucigatoare. In minutul 32, Sinmartean este „contrat” in careu si din nou nu se acorda nimic. Vine rindul lui Viorel Gheorghe care, singur-singurel, cu poarta goala, la 4 metri, trimite peste transversala cu genunchiul. Apoi, Anghel profita de o greseala mare a lui Kelemen, intra in careu si tinteste bara, mingea fiind usor deviata de Manea.
Serban are o ultima ocazie de a aduce trei puncte echipei sale, dar sutul sau pe coltul scurt este parat de Manea.
Dobirceanu isi incearca norocul in minutul 90 cu un sut de la distanta, dar scorul ramine acelasi, inclusiv dupa prelungiri. Jucatorii bacauani prasesc terenul cu capetele plecate, in fluieraturile tribunei.
FCM Bacau: Manea – Dediu, Spiridon, Geaman, Kelemen – Vraciu (Huiban, 57), Raimy, Botezatu, Dobirceanu – Petcu (Dragovozov, 57), Liutec (Tanasa, 62); antrenor Cristi Popovici;
Prefab: Curca (Radulescu, 75) – Crafcescu, Ghidarcia, Popa, Toma – V. Gheorghe (Tigoianu, 82), Olaru, Macare, Sinmartean (Serban, 46) – Jianu, Anghel; antrenor Marin Duna.
Cartonase galbene: Geaman, Raimy, Botezatu – V. Gheorghe.
Au arbitrat cum au putut Marius Avram (Bucuresti) – Catalin Savu (Galati) si Bogdan Hirlab (Brasov). (Marius AMBROZIE)
sorinache a zis
luati-l pe popovici si spanzurati-l! pe sechelariu aruncati-l in bistrita! doar asa putem scapa de acesti nenorociti!@