0-1, min.13: Abrudan înscrie cu un șut plasat de la 18 metri
0-2, min.49: Pădurețu împinge în plasă ghiuleua respinsă în față de Ignătescu
1-2, min. 78: Bobi Verdeș reduce din handicap cu o lovitură de cap din șase metri
FCM Bacău: Ignătescu – Mavriche, Bojescu, Mardare, Isac – I. Matei (54′ Neagu), Trofin, Doboș, Gheorghiu – Tănasă (50′ Petcu), Verdeș. Antrenor: Cristi Popovici
Gloria Bistrița: Albuț – D. Matei, Rus, Chibulcutean, Aștilean (89′ Nalați) – Arbănaș, Abrudan (67′ Păcurar), Mureșan, Pădurețu – Negrean (72′ Bruncevic), Tîrnăvean. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonașe galbene: Petcu, Trofin, Bojescu / Abrudan
Arbitri: Vasile Bratu (amara) – Nicolae Marodin, Florian Stănescu (ambii din București).
Gata! Bacăul e în „B”. Cine se mai îndoia de acest lucru a primit confirmarea sîmbătă seara, cînd elevii lui Cristi Popovici și-au dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, neputința. Tănasă (8′) este angajat la marginea careului, dar șutează slab, așa cum avea să fie jocul întregii echipe. în aceste condiții, deschiderea scorului de către bistrițeni a devenit o chestiune de timp. Mai exact, de cinci minute, Abrudan reușind să-l învingă pe Ignătescu cu un șut plasat din marginea careului. Pînă la sfîrșitul primei reprize, Tanasă (23′) și Verdeș (26′) trimit de puțin pe lîngă poartă, în timp ce Ignătescu (38′) scoate de sub transversală mingea trimisă din lovitură liberă de Pădurețu, dar nemulțumirea spectatorilor era evidentă. La patru minute de la reluare, Ignătescu respinge „ghiuleua” trimisă de Mureșan, dar numai pînă la Pădurețu, care trimite lejer în plasă. Din acel moment totul devenise cît se poate de clar: FCM Bacău va juca, la anul, la matineu. Cît despre golul lui Bobi Verdeș reușit cu 12 minute înainte de final, acesta nu a contat decît pentru statistici.
Cristi Popovici: „Jocul cu Bistrița era, pentru noi, ultima speranță, dar, din păcate, am arătat din nou ca o echipă neputincioasă. Acum sîntem, practic, retrogradați și încercăm să facem măcar baremul de 22 de puncte, dar trebuie să recunosc că este foarte greu”.
Ioan Ovidiu Sabău: „Sincer, nu mă așteptam la un joc atît de ușor la Bacău, dar cred că victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială. Ne-am îndeplinit obiectivul, de aceea jucătorii merită toate mulțumirile”. (Eduard CUCU)
de pus pe raster
Dumitru Sechelariu: „Eu am prevăzut retrogradarea de acum șapte etape”
Prezent la meci, ex-primarul Dumitru Sechelariu era la finalul meciului cît se poate de liniștit. „Eu am prevăzut că vom retrograda de acum vreo șapte etape. Asta este. Mergem mai departe”, a declarat președintele de onoare al FCM-ului. (E.C.)ii merită toate mulțumirile”. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.