FCM II Bacău – CFR Pașcani
în Cupa României, FCM II Bacău a reușit performanța de a se califica în faza a 6-a. în campionat însă, gruparea antrenată de Vasile Jercălău scîrție. în cele două etape scurse pînă acum, FCM II Bacău n-a reușit să culeagă decît un singur punct. „Sperăm să obținem prima victorie” a spus Vasile Jercălău. Aflat în postura de debutant în campionatul Ligii a 3-a, antrenorul Vasile Jercălău recunoaște că va avea emoții: „Fiecare dintre noi va avea emoții. Și eu, și jucătorii. Important este ca la final să ne bucurăm cu toții”. Pentru disputa cu CFR Pașcani, tehnicianul băcăuan are doar o singură absență, cea a lui Cr. Vrînceanu, accidentat. „Luca, Taban, Enea, I. Vrînceanu, Luncanu și Banu vor juca la FCM II”, a mai adăugat Jercălău. Partida de pe „Letea”, de la ora 17.00, va fi condusă de o brigadă de arbitri alcătuită din: Eugen Panait (București), Marius Brătianu, Mariel Dragomir (ambii din Brăila). Ca rezervă figurează Alexandru Samoilă din Focșani. Observator va fi Petre Kadar din Brașov.
Deciși să cîștige
Cetate Suceava – Aerostar
Aerostar are o misiune mai mult decît dificilă. Elevii lui Gogu Munteanu și Vali Cioancă se deplasează la Suceava, liderul seriei I a Ligii a 3-a, o echipă care vizează promovarea. „Ne așteaptă un meci greu, dar noi suntem deciși să-l cîștigăm. Mergem la Suceava ca o echipă cu pretenții”, a spus secundul Vali Cioancă. Cu efectivul complet, Chirașcă și Caragea urmînd să fie titulari, Aerostar e obligată să cîștige la Suceava pentru a nu pierde contactul cu podiumul. „Poate ne mai ocolește și pe noi ghinionul”, a mai adăugat Vali Cioancă. în ultima rundă, Cetate s-a impus la Brăila, iar Aerostar a terminat la egalitate, 1-1, cu Pambac. CCA a delegat pentru acest joc următoarea brigadă de arbitri: Florin Gherghel, Ciprian Gyorgy, Ionuț Sava, toți din Baia Mare. Ca rezervă figurează Nicolae Ciobanu (Suceava), în timp ce observator va fi Ion Toma (P. Neamț).
1 solist
Pambac – Ceahlăul II
I-a nășit de fiecare dată cînd i-a prins. Pambac a cîștigat mai mereu duelul cu Ceahlăul II, indiferent că partida s-a jucat la Bacău ori la Piatra Neamț. în această după-amiază, Pambac întîlnește pe Ceahlăul II, partida urmînd să se desfășoare pe „Lucrețiu Avram”, de la ora 17.00. Cu doar o singură absență, cea a lui Agache, accidentat, antrenorul Costel Cîmpeanu este pregătit pentru o nouă victorie. „Suntem în față, neînvinși, și trebuie să rămînem acolo. Pentru asta va trebui să ne adjudecăm toate cele trei puncte”, a precizat Dorinel Apostol, președintele Pambacului. Brigada care va oficia la acest joc este următoarea: Adrian Hîrlab, Liviu Enciu, Cristian Morari (toți din Brașov). Rezervă va fi Horia Abrudan (Bacău). Ca observator a fost desemnat Gheorghe Mihalache din Buzău.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.