O femeie in virsta de 31 ani din comuna bacauana Dofteana a fost victima unui furt in timp ce se afla intr-o farmacie din localitate. Cind a dat sa achite contravaloarea unor medicamente, Alina R. a sesizat ca i-au disparut din geanta 530 de lei.
Agentii de la Postul de Politie Dofteana s-au deplasat la locul comiterii faptei si in urma relatarilor facute de partea vatamata au facut verificari in zona si la scurt timp au depistat-o pe femeia banuita ca a furat banii reclamantei.
Autoarea a fost identificata in persoana Mariei V., 47 de ani, din comuna bacauana Casin, asupra careia politistii au gasit banii furati. Maria V. a fost retinuta de politisti, iar pe numele acesteia a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat.
Pentru a preveni furturile din genti sau buzunare, politistii recomanda sa nu tinem actele de identitate si banii la vedere si sa ne supraveghem bagajele si gentile. La fel de important este ca atunci cind sinteti inconjurati de persoane care stirnesc suspiciuni, sa va schimbati locul pentru a-l pune in incurcatura pe infractor. (R.I.)
Lasă un răspuns