Pensionarii ce-și petrec bătrînețile în Căminul de Bătrîni din strada Ghioceilor n-au fost uitați de cei care le-ar putea fi nepoți sau strănepoți. Inimoșii copii de clasele II-IV de la Școala „Mihai Drăgan”, coordonați de învățătorii Olga Chirciu, Ioana Adumitroaiei, Rada Arvinte și Ana Dandu, i-au vizitat într-o frumoasă încercare de a aduce puțină lumină în sufletele lor. Peste o sută de bătrîni au primit daruri de la micuții care și-au luat cît se poate de în serios rolul de Moș Crăciun. Cum marea sărbătoare a Nașterii Domnului nu poate fi desprinsă de colindători, corul „ABC”, condus de profesoara Adina Lupu, a prezentat un frumos program din care n-au lipsit obiceiurile tradiționale în prag de an nou. Acțiunea face parte din proiectul „Fereastră pentru suflet”, în care zeci de elevi au fost antrenați în acțiuni umanitare în colaborea cu Biserica și familia. „Prin astfel de acțiuni încercăm să conștientizăm copiii și părinții acestora că dăruind puțină blîndețe celor din jur, ajutîndu-i pe alții ne ajutăm, în primul rînd pe noi, învățînd să simțim și să trăim frumos, fiecare la adăpostul celuilalt”, ne-a declarat învățătoarea Olga Chirciu. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.