Locatarii blocurilor intrate recent in programul de reabilitare termica au decis sa nu arunce ferestrele si usile inlocuite cu timplarie termopan si sa le doneze sinistratilor din comuna Saucesti. Zis si facut. Ioan Tirca, presedintele Asociatiei nr. 51 din Bacau, a avut grija sa stringa timplaria si l-a contactat pe Costinel Manea, primarul comunei Saucesti, care a imbratisat ideea locatarilor. „Timplaria respectiva poate fi folosita foarte bine la construirea anexelor din gospodarii. Cei de la Saucesti au fost cit se poate de prompti si au ridicat deja materialele”, spune Tirca. Ajutorul vine de la citeva blocuri din zona de sud a orasului, unde reabilitarea termica a depasit etapa in care timplaria a fost inlocuita cu alta noua, acolo unde a fost cazul. Actiunea, al carui promotor a fost Asociatia de proprietari nr. 51, va continua si la nivelul celorlalte asociatii de proprietari implicate in programul de reabilitare termica. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns