Colinde si datini specifice Sarbatorilor care se apropie, muzica si dansuri populare, dar si poezie si ginduri impartasite tuturor la sfirsit de an – iata ce a oferit bacauanilor prezenti la a treia editie a Festivalului de Datini si Obiceiuri de Craciun si Sfintul Vasile cel Mare, Fundatia Culturala „Georgeta si Mircea Cancicov”, la sfirsitul saptaminii trecute, in Bacau. Printre invitati s-au numarat scriitori bacauani, membri ai Cenaclului literar-artistic Avangarda XXII, condus de poetul Victor Munteanu, jurnalisti, profesori si artisti, dar si prieteni si sprijinitori ai culturii bacauane. Pentru toti a fost o zi plina de bucurie, de lumina in suflete. Invitatul de onoare al organizatorilor a fost inginerul Mircea Rusu, un adevarat mecena al vietii culturale, sprijinitor al Fundatiei Cancicov si al Cenaclului Avangarda XXII, dar nu numai. Alaturi de Mircea Rusu s-a aflat, in aceeasi calitate, si economistul Gheorghe Balau. Pentru toti invitatii, poetii cenaclului Avangarda XXII au citit din creatiile lor, iar a doua parte a evenimentului a fost prefatata de un program realizat de Ansamblul Folcloric „Privighetorile Zeletinului”, din Podu Turcului, condus de Nicolae Popa, de Ansamblul Folcloric „Ciucurelul”, al Colegiului National „Vasile Alecsandri” din Bacau, condus de Mitica Pricopie, precum si de solista Iuliana Zeina. Nu au lipsit uratorii, capra, caiutii si ursul, dar nici jocul batrinilor si horele si sirbele incinse de membrii ansamblului Ciucurelul.
Participantii nu i-au uitat nici pe scriitorii si artistii bacauani trecuti la Cele Vesnice, pentru care preotul Cornel Paiu a oficiat un Te Deum. Cei pomeniti au fost, depotriva, Eroii Neamului, dar si scriitorii si artistii bacauani adormiti intru Domnul – Ioan-Petru Viziteu, Ion Ghelu-Destelnica, Vasile Sporici, Octavian Voicu, Aurora Barcaru, Eugen Budau, Marin Cosmescu-Delasabar, Anton Ciobanu, Viorica Cocioiu, Ioan Iftimie, Dinu Apetrei, Daniela Olariu, Alexandru Ungureanu, Gelu Magureanu.
Incheierea evenimentului a fost, insa, marcata de „Ruleta Avangardei”, in care s-au rostit ginduri de Craciun si de Anul Nou. (Petru DONE)
Festivalul de datini si obiceiuri la Fundatia „Cancicov”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.