Elevii Grupului Școlar „Dimitrie Mangeron” se vor întîlni săptămîna viitoare cu unii dintre cei mai renumiți scriitori ai zilelor noastre. Întîlnirea tinerilor cu scriitori precum Gabriela Adamișteanu, redactorul șef al reviste bucureștene Dilema, sau Eugen Negrici va avea loc joi, la ora 12.00, în amfiteatrul Grupului Școlar „Mangeron”. Colocviul organizat la liceul băcăuan este una dintre manifestările dedicate Festivalului Național „George Bacovia”. „A devenit o tradiție ca prima acțiune a festivalului să fie întîlnirea dintre scriitori, tineri și profesori. Am ales Liceul Mangeron pentru că vrem să le dăm posibilitatea și elevilor proveniți din medii mai sărace să se întîlnească cu personalitățile vremii. Nu vrem ca toate acțiunile importante să fie monopolizate de liceele renumite”, a spus Eugen Budău, inspector de limba română în cadrul ISJ Bacău. Colocviile vor avea ca temă literatura contemporană. (Costinela BREAHNĂ)
Festivalul „George Bacovia” va debuta la Grupul Școlar „Mangeron”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.