~3 min lectură 0 comentarii

„Festivalul Luminii” a luminat Parcul Cancicov, la închiderea Saptămânii Naționale a Voluntariatului

Redacția Ziarul de Bacău

Sute de voluntari de la diferite organizații non-guvernamentale din Bacău s-au adunat, duminică, în Parcul Cancicov pentru a încheia o săptămână dedicată voluntariatului.

Astfel, în cadrul Festivalului Luminii, ajuns deja la a patra ediție, peste 100 de membri ai organizațiilor locale ale „Cercetașilor României” au pregătit peste 3.000 de gulguțe (recipiente din hârtie pliată, cu o lumânare în mijloc), în încercarea de a marca maiestuos încheierea unei săptămâni pline de acțiuni de voluntariat. Folosindu-se de aceste ornamente colorate în care fuseseră așezate lumânărele, cercetașii au conturat pe terenul din centrul parcului o figură inspirată după „Crinul cercetașilor”, emblema prezentă pe uniforma oricărui cercetaș.

„Am organizat acest festival pentru a arăta frumusețea lucrurilor mărunte. Vrem să aducem acea liniște sufletească prin intermediul acestor lumini. Este un festival sincron, care se desfășoară simultan în peste 20 de orașe mari din țară. Gulguțele au fost confecționate din hârtie reciclabilă. După ce se va încheia sărbătoarea, le vom stinge și vom curăța locul. Nici măcar nu se va observa că am fost aici”, a declarat Gabriel Fodor, de la organizația locală a „Cercetașilor României”. De buna-dispoziție s-au ocupat voluntarii de la Fundația „Sf. Ioan Bosco”. Astfel, timp de mai bine de șase ore, au dansat împreună cu trecătorii aflați la o plimbare prin parc, au cântat, într-o veselie generală, o parte dintre ei având răgaz să se și înscrie la Tabăra de Vară pe care fundația o va demara în data de 24 mai. Au fost ritmuri moderne, populare, pentru toate gusturile.

Mai departe, voluntarii de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău s-au îngrijit mai mult de partea sufletească a tinerilor. „Este ultima activitate din «Săptămâna Națională a Voluntariatului» și voluntarii noștri au un mesaj care se înscrie în spiritul acestei sărbători: «Și tu poți fi lumină pentru ceilalți!». Astfel, am avut atelierul de muzică, atelierul de jocuri, atelierul de desen, atelierul cu povești, acțiuni prin intermediul cărora au fost transmise mesajele fiecărui tânăr, copil, adolescent”, a declarat Marta Butnaru, de la CPECA Bacău. Cert este că evenimentul și-a atins scopul, reușind să creeze acea atmosferă unică, acel spațiu în care tinerii să se poată manifesta artistic, încornjurați de mii de lumini, oferind, totodată trecătorilor câteva ore inedite de deconectare, departe de stresul zilnic. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.