~3 min lectură 0 comentarii

Ficțiunea îngrașă evaziunea fiscală

Redacția Ziarul de Bacău

Editorial.done1

Îndemnul unora de a nu mai plăti o marfă sau un serviciu dacă vânzătorul ori prestatorul nu-ți eliberează și bon fiscal pare tentant la prima vedere, dar greu de aplicat în condiții concrete. Foamea de bani a statului român a adus pe tapet și un astfel de îndemn, care după unii vine din pornirea firească de a-i pedepsi pe cei care se dedulcesc la evaziune fiscală și fac „bani negri” din comerț sau servicii aparant albe. Just doar până la un punct, până la momentul în care ar trebui să pleci cu marfa sau cu serviciul gata făcut și să-i faci, comerciantului, din ușă, numai bezele. Vă imaginați, însă, ce poate ieși după o asemenea încercare?

Cred că îndemnul despre care vorbesc nu este soluția pentru diminuarea evaziunii fiscale. E ficțiune. Nici controlori după fiecare comerciant nu putem pune. Dar, după modelul din țările civilizate, un control aplicat fie și de numai un singur agent al Fiscului poate fi suficient, ca măciuca la un car de oale, dacă sancțiunile aplicate în caz de nereguli ar fi exemplare. Ce palmă mai grea îi poți da unui comerciant incorect (pentru a nu spune altfel!) decât săi închizi firma și să-i interzici să mai practice o astfel de activitate de aici încolo? Numai câteva sancțiuni de acest fel, plus amenzile de rigoare sau și altele mai grele, și vestea s-ar duce în lume ca de un popă tuns.

M-am întors de două zile din minunata Țară a Bârsei. Încântat de ce am văzut și făcut, dar îngrijorat că ceea ce îmi spunea un amic agent de turism (și nu unul oarecare, ci unul important pentru zona noastră) s-a adeverit. Amicul meu nu face afaceri cu pensiunile turistice, în general, dar mai ales cu cele înscrise în programe așa-numite „de agroturism”. De ce? Pentru că cei de acolo nu dau factură. Nu dau nimic. Încasează bănuțul și îți urează drum bun, pe lângă invitația de a mai trece pe acolo. Tu, om obișnuit, nu ai nevoie de facturi și bonuri fiscale, dar agentul de turism, care ar putea trimite în pensiunile de acest fel grupuri organizate, are nevoie. Facturi nu se taie, turism organizat nu se face! Pierderea de partea cui este?

Despre bonuri fiscale (că de facturi nu mai încape vorbă) se poate vorbi, în acest fel, și dacă treci prin piețe, prin oboare, pe la tarabele cu suveniruri de vacanță etc. Cine are casă de marcat la tarabă? Cine ar mai sta să tasteze pe aparat? Fiscul a venit cu o obligativitate înscrisă în lege pentru asemenea soi de comercianți. Fără bon fiscal nimic nu ar trebui să fie vândut. Dar, soluția nu se dovedește viabilă. Atunci, dacă nu merge, de ce să ne mai cramponăm de ea? De ce să nu căutăm alte soluții? În unele situații, chiar comercianții (considerați în sensul larg al acestui termen, adică și industriașii și agricultorii și prestatorii de servicii) spun că ar avea soluții, dar constată că taman guvernanții, adică autoritatea cea mai înaltă, nu stau de vorbă cu ei. Și, atunci, de ce să mai căutăm și noi nod în papură?

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.