Trendul de joi la Bursa de Valori București al acțiunilor SIF Moldova și Sofert Bacău s-a domolit ieri, 2 septembrie. Sofert a lăsat motoarele neturate și a rămas la valoarea acțiunii de joi, iar Societatea de Investiții Financiare Moldova Bacău a mai crescut doar cu 1,41 de puncte procentuale. Numărul de tranzacții cu acțiunile societății din Bacău a fost la nivelul celor din zilele precedente, din săptămînă, de 226. Au fost speculate peste 1,2 milioane de acțiuni, la o valoare totală de peste 1,7 milioane de lei noi. SIF Moldova a început săptămîna la fel, din acet punct de vedere, dar în scădere după valoarea acțiunii, trend care s-a menținut trei zile, cu pauză de o zi. Sofert Bacău a rămas la 0,0079 de lei pe acțiune, după numai două tranzacții, cu doar 88.500 de acțiuni, la o valoare totală ceva mai mare de 699 de lei noi. Sofert a avut o jumătate de săptămînă neagră, doar două zile de creștere și alte două de stagnare. Ieri, acțiunile Rafo Onești nu au mai avut investitori, astfel încît acțiunea a rămas la 0,80 de lei pe unitate, după o zi de tranzacționare (joi) cu o scădere de 0,25 de procente. în schimb, Aerostar Bacău stă netranzacționată de pe 19 august, Uton Onești de pe 22 august, iar Robinete Industriale Bacău rămîne, în continuare, oprită de la tranzacționare. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.