Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC) a lansat Programul național multianual pentru perioada 2002 – 2006 de susținere a investițiilor realizate de întreprinderi nou-înființate și microîntreprinderi, precum și a investițiilor de modernizare și retehnologizare a întreprinderilor mici și mijlocii. Bugetul alocat Programului pentru anul acesta este de 44,525 de milioane de lei (RON), principiul de accesare fiind „Primul venit, primul servit”. Sînt finanțate prin program doar acele dosare care conțin integral documentele prevăzute în procedura de aplicare a acestuia. În același timp, firmele care pot beneficia de această susținere financiară trebuie să aibă unul dintre obiectele de activitate (Coduri CAEN) care sînt agreate în Program și care respectă prevederile procedurale.
Înregistrarea dosarelor se face pînă pe 25 august 2006, între orele 8.30 – 16.30. Solicitanții trebuie să depună dosarul, personal sau prin poștă, (cu cele două plicuri: Acte solicitate de ANIMMC și Acte solicitate de Banca Carpatica), pe care este specificat: Pentru comitetul de evaluare al Programului de investiții), la sediul ANIMMC, str. Poterași nr. 11, sector 4, București, cod poștal 040263. Înregistrarea documentelor se face în ordinea sosirii, în Registrul special al Programului, iar pe setul de documente se pune ștampila de înregistrare „ANIMMC pentru programe”, pe care se trece data, ora, numărul de înregistrare din Registrul special al Programului și numele celui care a înregistrat. În final, solicitantul care va depune personal plicul, va primi un bon cu ștampila de înregistrare „ANIMMC pentru programe” pe care se va trece numărul de înregistrare în Registrul special al Programului, data și ora înregistrării, persoana care a înregistrat.
Obiectivul Programului îl constituie susținerea investițiilor realizate de întreprinderile nou-înființate, precum și de întreprinderile mici și mijlocii (IMM) în sectoarele economice prioritare stabilite prin această procedură, creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare. Beneficiarii eligibili sînt întreprinderile nou-înființate, microîntreprinderile, precum și întreprinderile mici și mijlocii care îndeplinesc, cumulativ, criteriile de eligibilitate. Grandul sau Ajutorul Financiar nerambursabil (AFN) poate fi acordat unui beneficiar eligibil, care nu poate depăși echivalentul în RON a 10.000 euro, pentru întreprinderi nou-înființate și microîntreprinderi, exclusiv taxa pe valoarea adăugată și în același timp nu poate acoperi mai mult de 60% din valoarea proiectului de investiții. De asemenea, nu poate depăși echivalentul în RON a 50.000 euro, în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, exclusiv taxa pe valoarea adăugată și, în același timp, nu poate acoperi mai mult de 60% din valoarea proiectului de investiții. Banca va acorda beneficiarului eligibil un credit de finanțare, pe termen mediu sau lung, care va acoperi minim 25% din valoarea proiectului de investiții. Contribuția proprie a beneficiarului eligibil trebuie să fie de minim 15% din valoarea proiectului de investiții, în natură sau în numerar.
AFN poate fi utilizată pentru achiziționarea de active corporale și necorporale de tipul terenuri, clădiri, construcții, mașini, utilaje și echipamente, mijloace de transport de mărfuri, brevete de invenție, licențe, dar și pentru construcția, reconstrucția, extinderea sau modernizarea de active corporale direct legate de realizarea proiectului de investiții. Se pot finanța numai achizițiile de mașini, utilaje, echipamente, mijloace de transport de mărfuri care sunt noi (nu second-hand). O întreprindere poate accesa o singură dată programul, iar beneficiarii programului sînt obligați să raporteze trimestrial, timp de cinci ani, prin transmiterea către ANIMMC a formularului de raportare tehnică și financiară. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.