Primarul din Onesti, Emil Lemnaru, si-a exprimat nemultumirea pentru faptul ca guvernantii au blocat trei proiecte privind construirea de locuinte pentru tinerii din municipiu, dar si pentru cei cu probleme sociale. Cel mai recent proiect se referea la contruirea unui numar de 60 de apartamente de tip ANL, pe Strada Libertatii, insa finantarea nu s-a facut, pina acum. “Noi am depus documentatia, dar se pare ca nu va fi asigurata finantarea de la Guvern, in speta de la Ministerul Dezvoltarii”, ne-a spus primarul Lemnaru. O perioada de timp, Onestiul va ramine doar cu cele 200 de apartamente ANL construite pina acum, desi proiecte mai exista aprobate. “Mai avem un proiect de 156 de apartamente, care a fost aprobat in 2003, dar guvernarea noua l-a stopat – ne-a mai precizat Lemnaru. E pacat ca s-a intimplat asa, pentru ca avem mare nevoie de locuinte cu chirie”. Nici pentru modernizarea blocului social “Evazatu’” nu s-au gasit fonduri, desi documentatia e finalizata de mult timp. “Proiectul pentru Evazatu’ l-am depus la Ministerul Dezvoltarii, pentru reabilitarea cladirii, dar sprijinul de la Guvern e total necorespunzator, intrucit sintem pe lista de asteptare, iar proiectul acesta este si el ingropat”, ne-a mai declarat primarul Onestiului.
George MARTIN
Bine ca nu se mai construiesc,ca si asa se dadeau cu spaga si cu interventii