Petru DONE
Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău a avut, în anul 2007, o depășire a veniturilor la Bugetul consolidat al statului de peste 20%. „Am format și întreținut o relație de parteneriat cu toți contribuabilii, în sensul că noi ne achităm de obligațiile pe care le avem față de contribuabili, ei se achită de cele la bugetul de stat – a explicat directorul executiv al instituției, Mircea Muntean. Astfel, numărul celor care și-au achitat obligațiile a crescut enorm, iar arieratele s-au redus cu 170 de milioane de lei. Pentru rău-platnici, am intensificat măsurile de executare silită, pentru 80 de milioane de lei, o sumă foarte mare, care, după toate etapele de contestație, acțiuni în instanță, va fi recuperată, pentru din punctul nostru de vedere sînt îndeplinite toate condițiile”. Realizari mai însemnate se constată la Bugetul de stat, unde creșterea este de 34% față de programul anual de încasări repartizat de Ministerul Economiei și Finanțelor instituției băcăuane. Singurul buget la care realizările au fost mai mici decît cele planificate este Bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (87,32% din plan).
Comparativ cu anul 2006, rezultatele au fost mult mai bune în 2007. Astfel, veniturile încasate la Bugetul consolidat au fost mai mari cu 89%, la Bugetul de stat depășirea fiind de 162%. La celelalte bugete, depășirile s-au situat între 20 și 35%. Pe total, creșterea fiind de peste 800 de milioane de lei. ). Creșterile cele mai importante s-au înregistrat la Bugetul Statului, de peste 600 de milioane de lei.
Executări silite de un miliard de lei
Suma înregistrată la Bugetul general consolidat, în 2007, prin modalități de executare silită a fost de 936,13 milioane de lei, reprezentand 53% din totalul încasărilor. Astfel, la bugetul de stat s-au recuperat 801,86 de milioane de lei, la bugetul de asigurări sociale de stat 97,36 de milioane de lei, la bugetul de asigurări sociale de sănătate 25,81 de milioane de lei, iar la bugetul de asigurări pentru șomaj 11,1 milioane de lei. în aceeași perioadă, au fost indisponibilizate mai multe bunuri imobile, la bugetul de stat 130 de bunuri, în sumă de 16,61 de milioane de lei, la bugetul asigurărilor sociale de stat 71 de bunuri, în sumă de 5,33 de milioane de lei, al bugetul asigurărilor de sănătate 57 de bunuri, în sumă de 2,18 milioane de lei, iar la bugetul asigurărilor pentru șomaj 57 de bunuri, în sumă de 0,66 de milioane de lei. Tot în aceeași perioadă, s-au valorificat un număr de 14 bunuri imobile în sumă de 5,68 de milioane de lei și un număr de 5 bunuri mobile, în sumă de 1,03 milioane de lei. în cursul anului 2007 au fost, însă, ridicate și un număr de 53 de sechestre instituite pe bunuri imobile și un număr de 34 de sechestre instituite pe bunuri mobile, suma încasată fiind de 4,61 de milioane de lei. „Normativele în vigoare nu ne permit să nominalizăm, în acest sens – a precizat Mircea Muntean -, dar este vorba și de obiective importante, cum au fost bunurile societății Elbac Bacău, bunuri ale unor societăți din Comănești sau Moinești.
CITAT: „Pentru rău-platnici, am intensificat măsurile de executare silită, pentru 80 de milioane de lei, o sumă foarte mare, care, după toate etapele de contestație, acțiuni în instanță, va fi recuperată, pentru din punctul nostru de vedere sînt îndeplinite toate condițiile”. Mircea MUNTEANt
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.