Banii pe care cele două spitale din județ îi au de la Consiliul Județean sînt insuficienți să acopere nevoile reale ale unităților medicale pe care le finanțează: Spitalul Județean de Urgență și cel de Pediatrie. „Cele două unități ne-au înaintat un necesar financiar pe care îl au pentru achitarea unor datorii și continuarea investițiilor. Suma totală se ridică la peste 40 de miliarde de lei”, ne-a declarat Olga Hăineală, director de buget la CJ Bacău. La Spitalul de Pediatrie sînt necesari minim 4,8 miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor de mutare a secției de Chirurgie Infantilă. Spitalul Județean are nevoie de 36 de miliarde de lei pentru reparații în secțiile pavilionare, continuarea lucrărilor de investiții în Blocul Medico-chirugical, dar și pentru achitarea unor datorii la furnizorii de energie, gaz sau apă. Banii pe care îi vor primi cele două unități medicale nu vor acoperi nici pe departe solicitările lor. La împrățirea banilor de la rectificarea de buget primită de județul nostru, Spitalului Județean îi vor reveni 16 miliarde de lei, iar Pediatriei doar 2,6 miliarde de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.