~2 min lectură • 0 comentarii

Firme din toata Moldova au invatat cum se solicita ajutoarele de stat

Redacția Ziarul de Bacău

Cei mai importanti beneficiari si furnizori de ajutoare de stat din Moldova si-au dat, vineri, 14 noiembrie, intilnire in Bacau, in cadrul unui seminar pe teme ce tin de sprijinul nerambursabil din partea statului, in contextul aderarii României la UE. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul de Concurenta Bacau si i-a avut ca invitati speciali pe Cristina Cobianu, directorul Directiei de Autorizare Ajutoare de Stat, Lucian Stroe si Micahel Mosessohn, inspectori de concurenta in cadrul Consiliului Concurentei. Seminarul a avut ca scop informarea agentilor economici si a autoritatilor locale in privinta reglementarilor in domeniul ajutorului de stat aplicabile dupa aderarea României la Uniunea Europeana. Cu aceasta ocazie, au fost reamintite atributiile Consiliului Concurentei dupa momentul aderarii, ca punct de contact in raport cu Comisia Europeana. „De la 1 ianuarie 2007, nu mai avem legislatie nationala in privinta ajutoarelor de stat, ci aplicam numai reglementarile europene in acest domeniu. Noi avem obligatia de a acorda consultata oricarui solicitant, in privinta ajutorului de stat. In prezent, sint 26 de ajutoare de stat care sint exceptate de obligatia de a merge la Comisia Europeana pentru a fi aprobate”, a explicat directorul Cristina Cobianu. In cadrul seminarului au fost abordate subiecte referitoare la acordarea ajutoarelor de minimis (ajutoare de stat de cel mult 200.000 de euro), precum si la comunicarea Comisiei Europene privind elementele de ajutor de stat in vinzarile de terenuri si cladiri de catre autoritatile publice. Actiuni similare cu cea desfasurata zilele trecute se vor repeta si in perioada urmatoare, de cel putin 2-3 ori pe an. In plus, Consiliul Concurentei pregateste aparitia unei culegeri cu reglementari privind ajutoarele de stat, care sa vina in sprijinul potentialilor si actualilor beneficiari ai acestui tip de sprijin. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.