• foștii salariați susțin că Basarab Verdeș, fostul director general al rafinăriei, a plătit pe imobil mai puțin de două milioane de lei • soția lui Verdeș susține că imobilul a fost luat de fiul lor, dar cu peste 600 de milioane de lei
Casa de oaspeți a rafinăriei Dărmănești este sîmburele unui scandal despre care pomenesc la fiecare pas salariații societății. Aceștia susțin că Basarab Verdeș, fostul director general al Rafinăriei Dărmănești, a cumpărat casa de oaspeți a societății cu numai 1,8 milioane de lei. Potrivit spuselor salariaților, tranzacția a avut loc în luna decembrie a anului trecut, cu puțin înainte de ieșirea lui Verdeș la pensie, dar după ce se declanșase în instanță procedura de reorganizare a societății. „Să mergeți să fotografiați acolo, să vedeți ce casă este și cît teren are în jur, să vă minunați cu ce preț a cumpărat-o! Și încercați să vă cumpărați și dumneavoastră una la fel cu suma asta”, ne-au îndemnat oamenii adunați la mitingul spontan din fața rafinăriei.
Casa de oaspeți a rafinăriei pare, cel puțin la prima vedere, așa cum au spus salariații, mai valoroasă de două milioane de lei. Acolo am zărit oameni care cărau înăuntru tot felul de materiale de contrucție, semn că noul proprietar are de gînd s-o modernizeze. Am mers ulterior la primăria din localitate, unde ne-am interesat de listele depuse de conducerea rafinăriei pentru plata taxelor și impozitelor. Pe întreaga listă de imobile, pe lîngă hale și tot felul de clădiri administrative, doar la o singură poziție figura o „clădire de locuit individuală”. Potrivit actului respectiv, valoarea contabilă a acesteia, la sfîrșitul anului 2003, era de 1.964.012 lei, iar suma cuvenită administrației locale drept impozit era de 29.000 de lei. Adică mai puțin de trei pîini.
Dumitru Cojocaru, primarul din Dărmănești, spune că nu a verificat nimic din lista de imobile transmisă de rafinărie și că nu ne poate da mai multe relații cu privire la imobilele din patrimoniul rafinăriei. „Tot ce pot să vă spun este că noi mai avem de luat impozite de la ei pe anul trecut, în valoare de aproape patru miliarde de lei și că închiderea rafinăriei a reprezentat pentru bugetul de venituri proprii al localității o lovitură serioasă. Numai aceste impozite pe imobile constituiau 22 % din veniturile proprii ale Consiliului local. Acum, nu mai avem multe speranțe să ne recuperăm acești bani și, în plus, mai avem și problema celor peste 700 de șomeri, care peste cel mai tîrziu un an, cînd vor termina și cu ajutorul de șomaj, nu vor mai avea nici o sursă de venit. Atunci va fi tragedia cea mare”, ne-a spus primarul Cojocaru.
„Am dat pe ea mai mult decît face”
De cealaltă parte, membrii familiei Verdeș susțin că este vorba de scornelile oamenilor. Basarab Verdeș nu a fost de găsit, în schimb soția lui, Maria Verdeș, a precizat că locuința a fost cumpărată la o licitație organizată de Direcția Finațelor Publice Bacău. „Au făcut ei o evaluare și am plătit atît cît a fost trecut acolo, în evaluarea respectivă. Oricum, am dat pe ea mai mult decît face. Casa a fost cumpărată prin luna septembrie anul trecut, nicidecum în decembrie, de fiul nostru Sorin, care este medic stomatolog. Știu că a plătit pe ea peste 600 de milioane de lei și am descoperit că trebuie să mai investim o grămadă, pentru că înainte de a fi scoasă la vînzare a fost aproape demolată în vederea renovării, urmînd ca acolo să fie casa de protocol a domnului Iacobov. Nu s-a mai finalizat, a fost scoasă la licitație și a cumpărat-o fiul nostru, iar acum trebuie s-o termine”, ne-a declarat Maria Verdeș.
Directorul general al Direcției Generale a Finațelor Publice (DGFP) Bacău, Petru Hăineală, nu șptie nici el cît s-a încasat pe casă. „Acum sînt în drum spre București și nu îmi mai amintesc prea multe despre această licitație. Tot ce vă pot spune este că a fost o vînzare organizată de noi, prin toamna anului trecut, dar pentru vînzarea imobilului s-a făcut o evaluare, în nici un caz nu a fost vîndută la valoarea de inventar cu care este trecută în evidențele contabile. Nu vă pot spune suma exactă, dar în nici un caz nu este vorba despre 1,8 milioane de lei”, ne-a spus și Petru Hăineală. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns