De o saptamina, Minodora H., o batrina din comuna Vultureni, isi „petrece timpul” la Sectia de Oftalmologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, cu o afectiune oculara nu tocmai placuta. Femeia a ajuns la spital luni, 27 aprilie, dupa ce, cu o seara inainte, spune ea, fiul ei, Constantin, i-a scos un ochi. „Baiatul era plecat prin sat si a venit pe la amurg ametit si nervos. S-a dus si si-a mai luat o sticla de vin. Dupa ce a baut-o, ne-am asezat in pat si cum stateam cu fata in sus, deodata m-a tras de par si mi-a zis sa ies afara. Eu i-am zis sa stea binisor, dupa care el mi-a tras un pumn in ochi de mi l-a scos”, povesteste femeia in virsta de 74 de ani. Ea mai spune ca a iesit afara, a inceput sa tipe si ca vecinii au sunat repede la salvare si la politie. Pe de alta parte, fiul spune ca povestea nu e adevarata, iar vecinii se pare, nici ei nu stiu nimic. „In urma solicitarii venite din partea SJU Bacau de a aduce buletinul femeii pentru a-i putea face formele de internare, politia s-a deplasat la domiciliul acesteia, unde a fost gasit fiul. S-a autoseziat si l-a audiat pe barbat, la fel ca si pe vecini. Cei din urma spun ca ei nu au auzit scandal, iar fiul ca nu stie ce s-a intimplat cu mama sa. Daca se va depune plingere se va proceda la demararea unei anchete”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvint al Inspectoratului Judetean de Politie Bacau. Minodora H. spune ca ii este frica sa se intoarca acasa din cauza baiatului, dar ca nu depune plingere pe motiv ca „politistii nu-i dau decit amenda”. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns