~3 min lectură 7 comentarii

Fiul primarului din Traian, reținut pentru țepe de sute de mii de lei. Chiar și o firmă din Ucraina ar fi fost păcălită de făptaș

Gabi MIHAI

Fiul primarului din Traian, Sorin Gherghelucă (PNL), a fost reținut de Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău. Acesta este cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, falsificare de instrumente oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Primarul comunei Traian, alături de fiul său

Conform comunicatului IPJ, din cercetări s-a stabilit că, un tânăr, de 31 de ani, din comuna Traian, în calitate de manager zonal al unei firme din Galați, în perioada 30.04.2020- 31.05.2021, ar fi indus în eroare societatea păgubită, prin întocmirea în fals a unui număr de 8 facturi fiscale pe care ar fi aplicat stampila falsificată anterior, având impresiunea unui operator economic, ce ar fi atestat în mod nereal comandarea şi livrarea cantităților de produse chimice folosite în agricultură de la societatea angajatoare către operatorul economic, însușindu-și astfel pe nedrept produsele respective şi păgubind societatea furnizoare cu contravaloarea acestora. Astfel, societatea în cauză figurează cu un debit în valoare de 20.000 de lei, pe care însă nu l-ar datora în realitate.

De asemenea, bănuitul, în aceeași calitate de manager zonal, în cursul lunilor mai-iunie 2022, ar fi indus în eroare administratorul unei alte firme, prin prezentarea ca adevărate a facturilor fiscale proforme falsificate anterior de acesta, ce ar fi atestat în mod nereal vânzarea proformă a unor cantități de produse chimice folosite în agricultură, de la societatea pe care o reprezenta către firma păgubită, determinând-o să achite contravaloarea acestora în două conturi care în realitate nu aparțineau societății angajatoare, ci firmei la care tânărul deținea calitatea de administrator și asociat, însușindu-și astfel, pe nedrept, 405.000 lei, fără a livra produsele promise, astfel păgubind societatea în cauză. Ulterior, tânărul i-ar fi restituit firmei suma de 25.000 de lei, rămânând nerecuperată suma de 380.000 lei.

Totodată, bănuitul, în calitate de administrator al firmei din comuna Traian, în lunile august-septembrie 2022, ar fi indus în eroare în două rânduri, reprezentantii unui operator economic cu sucursala în Ucraina, prin prezentarea ca adevărat a faptului că va plăti produsele agricole ce vor fi fost livrate în două tranşe, dar şi prin prezentarea unei dovezi de plată bancară din luna august 2022, ce ar fi atestat efectuarea unei plăți în suma de 42.550 de dolari din contul firmei sale, în contul societății livratoare, plată pe care ar fi anulat-o imediat după transmiterea acesteia firmei în cauză, determinand-o pe aceasta din urmă să livreze într-o primă fază cantitatea 75,56 tone de rapiță în valoare totală de 46.500 de dolari, iar ulterior 71 tone de porumb în valoare totală de aproximativ 20.000 de dolari, produse ce ar fi fost însușite pe nedrept de către bănuit care nu ar mai fi procedat la plata contravalorii lor, astfel păgubind societatea furnizoare.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de trimitere în judecată.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Crazy
    30 martie 2023, 10:14
    0

    Țeapa este de minim 2 milioane euro . Au nenorocit zeci de fermieri , munca lor pe un an de zile . Din pacate autoritățile statului sau miscat mult prea târziu, abia dupa ce sa îngroșat „gluma” . Încă de anul trecut curg procesele si plângerile dar trăim într-o țară unde tata este „domn primar” iar impreuna cu niste consilieri din comuna au incercat sa il scoată basma curată. Poate cu ocazia aceasta se sesizează si Dna ul de mafia existentă în Traian.

  2. N
    Noname
    30 martie 2023, 10:47
    0

    Oare cand o sa avem și un articol despre primar ? Primar doar pe hârtie. Merge la job , Iși rezolvă doar problemele personale . E greu sa ajungi primar , să mai administrezi și firma de agricultură, magazinul din localitate iar după program sa mai faci și meditații cu fiul tau . Meseria se transmite din tata in fiu sau se fura. Aici le avem pe amândouă:))

  3. I
    Ion
    30 martie 2023, 11:06
    0

    Poate ne spune domnul primar si cum a fost angajat fiul risipitor pe un post la primaria Prajesti (acolo avem alt penal) in trecut . Acum observam ca are calitati.

    1. J
      Jjjj
      30 martie 2023, 11:30 răspuns pentru @Ion
      0

      Te roade invidia . Nu a fost o perioadă lunga angajat. A plecat singur din propia initiativa. Nu era pentru el postul acesta . Primăria Prajesti avea buget mai mic fata de potențialul lui la furat 🙂

  4. V
    Veteranul
    30 martie 2023, 14:15
    0

    sa traiasca pnl!

  5. M
    Money
    31 martie 2023, 06:48
    0

    Dacă nu tepuia firma din Ucraina mai pățea ceva?

  6. Z
    Zizi
    25 mai 2023, 09:02
    0

    Niste sacali vesnic flamanzi dupa tot ce se poate .

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.