~3 min lectură 1 comentariu

Fiul unui fost deputat, Alexandru Radu, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei

Redacția Ziarul de Bacău

Fiul unui fost deputat, Alexandru Radu, acuzat că, în vara lui 2002, şi-a ucis soţia, fiica viceprimarului din Eforie, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Alba, la 25 de ani de închisoare şi 10 ani interzicerea unor drepturi.

Inculpatul, trimis în judecată în lipsă, a fost obligat şi la plata unor daune morale, în cuantum de 1.000 de euro, către partea civilă, respectiv tatăl victimei.
”Sentinţa este cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare şi comunicare cu părţile lipsă”, a precizat, pentru AGERPRES, Sorina Cristorian, expert la Tribunalul Alba.

În noaptea de 11 spre 12 august 2002, Cristina Radu, de 24 de ani, însărcinată în două luni, a fost găsită moartă într-o pensiune din Eforie Sud, proprietatea sa. Soţul victimei, Alexandru Radu, fiul unui fost deputat în trei legislaturi, a fost principalul suspect în acest omor, el fiind arestat preventiv în perioada 12 august 2002-18 septembrie 2003.

Tânărul a fost eliberat după ce, în septembrie 2003, Tribunalul Alba, unde fusese strămutat procesul, l-a achitat. După ce sentinţa a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost dispusă refacerea urmăririi penale de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Anchetatorii l-au trimis din nou în judecată, în lipsă, pe Alexandru Radu, pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. Între timp, tânărul a părăsit ţara, el fiind plecat din 2005, potrivit unor apropiaţi, în Hong Kong.

Dosarul a ajuns din nou pe rolul instanţei din Alba Iulia la sfârşitul lui 2007. Până la pronunţarea de marţi, la Tribunalul Alba au fost înregistrate în acest dosar aproape 40 de termene de judecată.

În sarcina lui Alexandru Radu s-a reţinut faptul că, în noaptea de 11 spre 12 august 2002, i-ar fi aplicat, cu intenţie, soţiei sale mai multe lovituri, după care a strangulat-o cu un cablu de la un încărcător de telefon mobil. Cristina Radu a fost descoperită decedată, cu o pungă de plastic pe cap. În camera respectivă a fost găsită şi o sumă importantă de bani, fiind exclus, în consecinţă, jaful.

Tânărul nu a recunoscut că şi-ar fi ucis soţia, spunând că nu s-a certat vreodată cu ea. Pe de altă parte, în timpul primului proces de la Alba Iulia, în 2003, el a susţinut în faţa instanţei că, înainte de căsătorie, soţia sa a fost implicată în trafic de droguri, având calitatea de ”cărăuş”. Potrivit declaraţiei date în urmă cu opt ani, Alexandru Radu a susţinut că autorii crimei provin dintre cei care fac trafic de droguri. El a mai spus instanţei că, în seara crimei, au primit mai multe telefoane anonime.

Radu Alexandru a fost supus în 2003 şi expertizei cu testul poligraf, dar rezultatele acesteia au fost irelevante, din cauza faptului că suferă de astm bronşic. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Radu Alexandru
    3 martie 2011, 12:45
    0

    Radu Alexandru comenteaza:Felicitari pentru articolul neutru privind crima de la Eforie,scris in limitele informatiilor pe care le-ati avut.Completez doar cu observatia ca judecatoarea SIMA ADRIANA MARIA,fosta FARCAS,a dat o hotarare aberanta ,ne avand nici o proba in acest sens.Intrebarea care ne-o punem cu totii :ce facem cu o astfel de justitie in Romania? Se cred mai presus de Dumnezeu, ca nimeni nu-i poate „trage la raspundere”?Solutia suntem noi;ori plecam di tara ori facem curatenie .Pe curand

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.