Floare de leac

Ca în fiecare an la vremea aceasta, în piața mare a Bacăului poți găsi, și cumpăra, sunătoare. Plantă cu reale calități în sprijinul regăsirii sănătății pierdute, sunătoarea e un potențial izvor de cîștig pentru mulți amărîți ai satelor noastre. Sunătoarea se găsește, acum, din plin pe cîmpii și văioage, făcînd, parcă, cu ochiul culegătorilor. E smulsă din rădăcini, sau tăiată de la rădăcină, făcută buchete și vîndută, acum, cu zece mii de lei trei astfel de mănunchiuri. Iat-o pe bătrîna aceasta care are în față o jumătate de tarabă pe care „tronează” un adevărat munte de sunătoare. Planta e proaspătă, se vede după floarea – galbenă, care, parcă, zîmbește eventualului cumpărător. în ton cu plantele, bătrîna zîmbește și ea. Are gura știrbă, iar fața îi este tare neagră, săpată de adînci „tranșee” care vorbesc, în limba lor, despre viața unui om care n-a fost deloc simplă și ușoară! O cunosc pe această bătrînă ce-și numără anii spre optzeci de-acum. Am cumpărat, de la ea, și în anul trecut și în celălalt. Acum o găsesc și mai slabă și mai neagră. N-are pe nimeni, locuiește singură într-o căsuță, aproape dărîmată, din comuna Buhoci. A avut familie, a fost și ea, la vremea ei, „cineva”, avea bărbat și două fete. Dar anii au trecut și Domnul a vrut să rămînă singură. Are o pensie de nimica, pentru că a muncit la fosta ceape, de fapt la crescătoria de porci din comună, are și un hectar de pămînt și cam atîta. Bucuria ei e vremea aceasta din vară, cînd merge în cîmpie și culege sunătoare și alte plante medicinale, le cunoaște bine, că a făcut acest lucru de cînd se știe, înainte – așa, din joacă, acum pentru a cîștiga un ban… „Maică – îmi zice – chiar ziceam că nu mai vii. Anul ăsta e tare greu. Ploile nu mai stau, nu știu ce o să se facă pe cîmp. Și pe urmă, am rămas în sat aproape numai bătrîni, tinerii au plecat în țări străine să muncească, aici nu se cîștigă bine. Munca nu-i plătită. Nu știu, zău, ce o să fie! Eu sînt bătrînă, mîine – poimîine mă duc, dar ăștia, tinerii, săracii!…”. Da, încă e sănătoasă, nu are probleme decît cu spatele, durerile, știi, vîrsta. încolo… „Te aștept și la anul. Să știi, mă țin de cuvînt!…”. Eu plec cu florile de sunătoare și o pizmuiesc pentru optimismul ei. Cînd un muritor nu poate ști niciodată de va ajunge ziua următoare, ea e sigură că, peste un an, mă va aștepta din nou aici, în piață, cu floarea aceasta binecuvîntată. (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!