~2 min lectură 0 comentarii

Flora intestinală ar putea fi implicată în bolice cardiace

Redacția Ziarul de Bacău

Un nou studiu publicat în cursul acestei săptămâni în revista Nature pune în evidenţă o legătură între capacitatea florei intestinale de la metaboliza lecitina şi sensibilitatea la bolile cardiace. În studiu se face referire la o posibilă influenţă a lecitinei asupra predispoziţiei de a face boli cardiovasculare, scrie site-ul maxisciences.com

Lecitina, produsă natural de ficat, este metabolizată de flora intestinală. Ea se găseşte în numeroase alimente, precum carnea, ouăle sau suplimentele alimentare. Potrivit cercetătorilor de la clinica Cleveland, concentraţii mari din cei trei metaboliţi ai lecitinei ar determina un risc crescut de dezvoltare a unor boli cardiovasculare la om.

Principalul autor al studiului, Stanley Hazen, precizează: ‘Atunci când două persoane au acelaşi regim alimentar, dar numai una dezvoltă o boală de inimă, credem că această maladie cardiacă apare din cauza diferenţelor genetice, dar cercetările noastre au demonstrat că este doar o parte a ecuaţiei. În realitate, diferenţele de metabolism ale microbiotei de la o persoană la alta par a avea un efect important asupra cauzei apariţiei unei boli de inimă.’

Studiul a pus în evidenţă şi un alt lucru îngrijorător: rolul colinei care, după ce este metabolizată de bacteriile din tubul digestiv, ar avea un rol important în formarea plăcii de aterom, ce poate duce la accidente cardiace. Stanley Hazen avertizează: ‘Se adaugă tot mai multă colonă în multivitamine – chiar şi în cele care se vând pentru copii.’

Studiul îşi propune să sensibilizeze opinia publică şi să facă autorităţile sanitare să controleze îndeaproape cantitatea de lecitină din alimente, pentru ca aceasta să nu prezinte risc pentru sănătatea consumatorilor.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.