Materialul din această acestă pagină nu a fost foarte ușor de realizat. Și asta deoarece a fost nevoie de ceva timp pentru a reuși să o determinăm pe profesoara Florentina Neculau să renunțe, fie și numai pentru cîteva minute, la modestia despre care, chiar ea a recunoscut că „uneori e exagerată”. „Nu văd ce aș putea spune despre mine. Sînt doar un profesor ca oricare altul”, a încercat să se „apere” profesoara Neculau. O părere susținută de cea care are în palmares nu mai puțin de opt premii și mențiuni cîștigate de către elevele sale la Olimpiada internațională de limba latină de la Arpino (Italia), ca să nu mai amintim seria de distincții naționale. Un om care, practic, echivalează cu școala băcăuană de limba latină.
Profesoratul, o dragoste din copilărie
Fiică a unui moldovean și a unei oltence stabiliți la Drobeta Turnu Severin, Florentina Neculau a moștenit de la părinți cultul pentru oamenii cu carte, temperamentul de luptătoare și felul de a fi extrem de direct. „Părinții mei și-au dorit întotdeauna să aibă copii cu carte. De la ei am moștenit respectul, cultul pentru oamenii cu carte, dragostea pentru studiu”, spune profesoara Florentina Neculau. În aceste condiții, nu a mirat pe nimeni că eleva Florentina Amariei s-a numărat printre premianți încă de la început. „Am știut întotdeuna că vreau să mă fac profesoară și dacă ar fi să o iau de la capăt, tot profesoară aș alege să fiu. La început, însă, mă gîndeam să devin profesoară de matematică. În aceeași măsură îmi plăcea însă, în gimnaziu, și chimia. Chimia nu era, gîndeam atunci, o diciplină de predat, ci o vedem ca o posibilitate de a face farmacia, a doua meserie pe care am dorit, la un moment dat, să o fac. De altfel, cred că profesoratul și farmacia au comun scopul final, care și într-un caz și în celălalt are în prim plan omul”, și-a continuat povestea Florentina Neculau.
Latina a apărut în viața acesteia de abia în liceu. „În clasa a IX-a am făcut, pentru prima dată, latină. Atunci am cunoscut-o pe doamna Silvia Rădulescu, o doamnă în adevăratul sens al cuvîntului. M-a impresionat prin ținuta sa, prin calmul ei, prin cultura pe care o demonstra. Dînsa m-a determinat ca, la sfîrșitul clasei a X-a, să aleg secția «umană»”, ne-a mărturisit profesoara Neculau. Matematica și chimia au continuat să o intereseze la fel de mult, dar viitorul său era deja pecetluit: Facultatea de limbi romanice, orientale și clasice din București, secția limbi clasice. Mai exact, latină – greacă. „În facultate am avut norocul să am ca profesori oameni care au însemnat ceva pentru cultura românească: academicianul Alexandru Graur, Petru Creția, Iancu Fischer, Gabriela Creția, Eugen Cisec, Cicerone Potirg ori Dan Slușanski. Oameni care ne fascinau prin cultura, prin moralitatea, prin înțelepciunea și modul de a-și instrui discipolii. Adevărate modele. N-aș putea spune ce anume sau în ce măsură m-au influențat, dar, neîndoielnic, fiecare dintre ei și-a pus amprenta asupra mea. Evident că fiecare avem personalitatea noastră, sîntem noi înșine, dar pecetea magiștrilor se simte”, a continuat profesoara Neculau.
Înapoi în Moldova
Repartiția guvernamentală a „aruncat-o” pe absolventa Florentina Amariei în Moldova. Adică, într-un fel, acasă. „Sincer, în timpul facultății, nu mă gîndeam că am să ajung în Moldova, deși, cu tata moldovean, am mai venit la rude. Ca orice fată, mă gîndeam să mă întorc la Drobeta Turnu Severin și să predau aici. Dar se pare că n-a fost să fie. Am primit repartiție la o școală din județul Bacău și, cum între timp l-am cunoscut pe viitorul meu soț, nu s-a mai pus problema să plec. Puteam să o fac, dar trebuia să renunț la titulatură și, oricum, procedura era foarte greoaie. Însă nu-mi pare rău că am rămas. Mi-au plăcut oamenii de aici. Poate că am avut și norocul ca, oriunde m-am dus, să întîlnesc oameni în adevăratul sens al cuvîntului. Apoi, eu, prin firea mea, am căutat să nu intru în dispute cu nimeni și să-i înțeleg pe cei din jurul meu. Asta nu înseamnă că nu am avut și eu necazurile și nemulțumirile mele”, spune profesoara Neculau.
La mijlocul anilor ’70, atunci cînd Florentina Amariei termina facultatea, limbile clasice ajunseseră în postura de cenușărese a învățămîntului. Drept urmare, proaspăta dăscăliță a fost nevoită să predea orice altceva, numai latină nu. „Am predat română, franceza și chiar istoria. Dar ce nu am predat. La un moment dat știam, în amănunt, mai toate disciplinele din programă. De altfel, am fost repartizată pe o catedră de română – franceză. Am făcut-o însă cu plăcere, poate și pentru faptul că mi-a plăcut mereu să citesc. Întotdeauna am avut un principiu: orice ai preda, nu trebuie să te duci nepregătit în fața elevului”, spune Florentina Neculau.
În casă cu un matematician și un inginer
Ioan Neculau, soțul Florentinei Neculau, este profesor de matematică. O specialitate care pare a se potrivi de minune cu limba latină. „Petre Țuțea spunea că matematica este latina secolului XX. Pentru că și una și cealattă presupune o rigoare, o logică, o meticulozitate… Nu știu. Așa cum un matematician stă aplecat asupra unei probleme pentru a găsi cea mai frumoasă rezolvare, așa latinistul stă aplecat asupra unui text. În ceea ce-l privește pe soțul meu, nu m-am gîndit niciodată că ar putea fi o regăsire a ceea ce mă pasiona pe mine în școală. Socotesc că așa a fost să fie și nu a fost rău. Repet, nu a fost rău deloc”, mărturisisește, zîmbind, profesoara Florentina Neculau. Și coincidențele nu s-au oprit aici, dacă ar fi să ne gîndit că pe soacra acesteia o cheamă tot Florentina.
Fiul, Alin, a decis să urmeze Facultatea de Inginerie a Universității Bacău. O alegere care nu a fost influențată de nici unul dintre părinți. „Ne-am crescut băiatul în așa fel încît să decidă singur ceea ce vrea să facă. L-am sprijinit întotdeauna în ceea ce a vrut să facă și a făcut bine. Decizia i-a aparținut însă mereu. Sigur, ne-a consultat și ne consultă, dat el hotărăște ce trebuie să facă. Sigur, i-a plăcut să și citească atît lucrări de factură reală, dar și umanistă; i-a plăcut să învețe și o limbă străină, dar și cîteva maxime latinești”, spune profesoara Neculau. Aceasta a evitat să-l atragă cu orice preț pe Alin spre latină, chiar dacă i-a fost și profesoară la clasă. O profesoară care nu i-a făcut elevului Alin Neculau nici un favor. Dimpotrivă. „L-am făcut să înțeleagă că în clasă este elev alături de ceilalți colegi ai săi. Chiar dacă latina era predată de o profesoară, care, altfel, era mama lui, el nu poate avea regim preferențial. Dacă în școală mai era un alt profesor de latină, poate nu luam clasa, dar așa, Alin m-a avut profesoară pentru că nu exista altă variantă. Și nu este singurul caz. Am mai mulți colegi care au avut ca elevi pe proprii copii, dar post să confirm în orice moment că și ei au procedat ca mine”, explică profesoara Florentina Neculau.
De altfel, aceasta nu a încercat niciodată să îl determine pe vreun elev să „meargă” pe drumul limbii latine, dacă nu dorește acest lucru. „Niciodată nu mi-a plăcut să spun sau măcar să sugerez unui elev încotro s-o apuce. I-am întrebat ce au de gînd să facă, dar nu le-am spus nicodată că stricăm prietenia dacă nu merg la olimpiada de latină. Foarte bine, poți să ai o pasiune fără să faci performanță în domeniul respectiv. Și asta deoarce și eu am făcut ceea ce am dorit. Atît cît am putut și cît m-am priceput, dar am făcut ceea ce mi-am dorit”, completează Florentina Neculau.
„Fetele mele”
Ceea ce a făcut profesoara Neculau, a trecut de mult granițele României. Opt premii în șașe ani obținute de către elevele sale la Olimpiada națională de limba latină de la Arpino (Italia) și alte cîteva zeci de distincții naționale alcătuiesc un palmares care cu greu poate fi egalat. Doar profesorul Ioan Agrigoroaie de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” a reușit să țină pasul cu ea. În rest, nu are concurență. Colegii o admiră sau, în cel mai rău caz, o invidiază, în timp ce elevii o venerează. Fie că le-a predat latina sau nu.
Irina Pătrîntaș, ocupanta locului V la Olimpiada Internațională de Filosofie, a trecut-o în capul listei profesorilor care au însemnat ceva pentru ea. Pentru liceenii de la „Vrînceanu”, Florentina Neculau e mai mult decît o profesoară. E o prietenă, căreia, uneori, îți permiți să-i mai dai și sfaturi. „Elevii unei clase din seria precedentă mi-au oferit un caiet pe care scria, simplu, XII C. În plus, mi-au spus să deschis caietul și să-l citesc atunci cînd sînt singură și mărturisesc că am rămas deosebit de impresionată de ceea ce mi-au scris acești foști elevi de-ai mei. La un moment dat, șefa clasei, o elevă extraordinară, mi-a scris că am niște idei excepționale și mi-a recomandat să nu permit nimănui să mă contrazică. Eu consider că sînt un om obișnuit, un simplu dascăl, dar așa mă vedea ea. Cît privește contrazicerea, cred că, pînă acum cel puțin, nu am dat ocazia cuiva să mă contrazică. Oricum, asta a fost recomandarea ei și voi încerca să o respect”, ne-a dezvăluit profesoara una dintre propunerile venite de la elevii ei. În ceea ce privește prețuirea pe care elevii i-o poartă, aceasta „dă vina” pe dragostea pe care o poartă la rîndul ei, în general, copiilor și pe facultatea pe care a absolvit-o. „Pentru formarea mea ca profesor m-a ajutat foarte mult și facultatea pe care am terminat-o, pentru că nu cred că orice psihopedagogie modernă face rabat de la niște precepte valabile și acum 2.000 de ani. De exemplu, într-una din scrisorile sale filozofice, Seneca spunea că «ce folos dacă profesorul îl învață pe elev despre rătăcirile lui Ulise, dacă nu-l învață cum să nu rătăcească în această lume» sau „ce folos dacă matematicianul îl învață pe elev cum să împartă pămîntul, dacă nu-l învață cum să-l împartă între frați».
Am convingerea că sînt un profesor exigent, dar fără extreme. Cel puțin așa îmi place să cred. Nu cred că e normal, de exemplu, să port ranchiună unui elev că nu-mi iubește disciplina sau că învață mai mult la alt obiect decît la latină. Am încercat, și zic eu că în bună parte am și reușit, să nu uit că în fața mea se află niște tineri care își caută drumul în viața și care, pe cît posibil, să găsească niște modele în noi”, spune profesoara Neculau. Întîmplător sau nu, elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Vrînceanu” care au făcut înaltă performanță în domeniul limbii latine sînt, în totalitate, fete. Un aspect din care profesora Neculau nu face însă o regulă. „Nu se poate spune că băieții nu sînt atrași de limba latină. Printre elevii care au mers la olimpiada de latină am avut și băieți, dar ei s-au oprit la nivelul olimpiadei județene. Mai puțini, dar au fost. Băieții sînt atrași, oarecum, mai mult de ceea ce are finalitate imediată. Fetele sînt mai romantice, sînt mai dispuse să stea aplecate asupra unui text cu creionul în mînă și asupra dicționarului ore în șir și, eventual, ascultînd muzică, fiindcă se poate și așa. Băieții, ca băieții. Mai un fotbal, mai o mișcare… Dar asta nu înseamnă că nu sînt serioși, că nu se pregătesc cot la cot cu fetele”, susține Florentina Neculau.
Inevitabil însă, cele mai apropiate de sufletul Florentinei Neculau sînt elevele care fac performanță în latină. Adina Măndiuc, Simona Cadar, Sorina Gușetu, Cristina Toma, Iulia Cicoare, Adriana Ichim, Antoaneta Sabău, Ioana Ardeleanu, Irina Vasilache, Anca Călugăru, Silvia Arvinte ori Cristina Giugaru sînt, pentru profesoara Neculau, „fetele mele”. „Fiecare dintre fete are, clar, personalitatea sa. În nici un caz nu sînt trase la xerox. Au constituit un exemplu una pentru cealaltă, s-au motivat una pe cealaltă. Dacă o colegă mai mare a obținut un rezultat, a fost mediatizată, a obținut un premiu, a mers într-o excursie, celelalte și-au zis că pot să fac și eu asta și au făcut. Dincolo de asta, fiecare însă are personalitatea sa. Una e mai deschisă, spontană, în timp ce în cazul alteia, trebuie să mă duc mai mult eu spre ea. Nu neaparat ca relație profesor – elev, ci în cea de la om la om. Fiecare are orgoliul său la un moment dat, dar pe toate le unește pasiunea pentru latină. Toate însă, au un loc în inima mea. În nici un caz nu poate fi vorba de preferințe. Pentru mine, ele sînt «fetele mele» și îmi închipui că sînt copiii mei. Prima a fost Adina Mandiuc. Apoi a venit Simona Cadar, care a spusvreau să ajung ca Adina». A urmat Sorina Gușetu, care a avut-o ca model pe Simona. Ioana Ardelenu a venit și mi-a spus că vrea să facă latină. «Îmi place matematică, fizica și chimia, dar vreau să fac și latină». Și a făcut latină”, explică, cu glasul orecum schimbat, profesoara Florentina Neculau.
La rîndul lor, pentru fostele și actualele olimpice, profesoara Neculau reprezintă aproape totul. „Doamna profesoară e mentorul meu. Aproape toate realizările mele le datorez, într-o măsură mai mare sau mai mică, dînsei. Totul, ca profesor sau ca om, e diferit la ea. Nu suportă comprație cu profesorii de la facultate. De altfel, facultatea a fost, pentru mine, o dezamăgire. Cred că nimic nu o va putea coborî de pe piedestalul pe care este acum”, ne-a declarat Iulia Cicoare. Adică deținătoarea en-titre a premiului întîi la Colocviile naționale „Mihai Eminescu” pentru o traducere în limba latină a „Luceafărului”.
Studentă în anul II la „limbi clasice”, Antoaneta Sabău spune despre fosta sa profesoară: „Pentru mine, doamna Neculau e o imagine călăuzitoare. Nu cred că, dacă aș fi făcut latina cu un alt profesor, aș fi obținut aceleași rezultate. Are un farmec debordant. E destul de dificil de făcut comparație între un profesor și altul, dar faptul că am luat numai note de zece în facultate la obiectele care țin de latină, asta spune totul”.
Opt eleve de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” au făcut ca liceul băcăuan să fie o prezență obișnuită pentru organizatorii „internaționalelor” de limba latină. Pentru strădania lor au fost ‘înnobilate” cu titlul de „Arpinates”, au primit recompense materiale ori au intrat fără examen la facultate. Dincolo de toate, pentru cele opt este profesoara Florentina Necula. Un om care, dacă n-ar fi existat, poate că ar fi trebuit inventat. „Ne cede malis, sed contra audentior ito”, dicton care s-ar traduce „nu ceda în fața greutăților, ci înfruntă-le”. Un crez care a transformat-o pe profesoara Florentina Neculau în favorita unui liceu întreg. Pentru ea și Cristina Giugaru, Irina Vasilache, Anca Călugăru ori Silvia Arvinte, adică cele mai tinere „fete”, începutul anului școlar nu este un debut, ci o continuare. „Sper ca anul acesta să obținem alte premii”, spune Florentina Neculau. O speranță cu iz de certitudine.
Lasă un răspuns