~3 min lectură 1 comentariu

Focarul de Covid-19 de la Dărmănești: DSP Bacău susține că a respectat metodologia de testare

Redacția Ziarul de Bacău

Bacăul a înregistrat astăzi un record de pacieți confirmați cu noul coronavirus. Este vorba despre 58 de pacienți în plus față de ziua de ieri, numărul total ajungând la 330. „Mare parte dintre ei sunt de la Centrul de Recuperare Neuropsihică din Dărmănești, acolo unde avem un focar. Pentru că o parte dintre pacienți sunt asimptomatici am decis ca aceștia să fie tratați în centru, cei confirmați negativ sunt mutați în cursul zilei de marți într-un alt corp de clădire cu personalul confirmat negativ”, a declarat Liviu Miroșeanu, prefectul județului Bacău. 

În Centrul Dărmănești sunt internate 78 de persoane, iar după ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică, un pacient de 66 de ani, care provenea din acest centru, a decedat. Acesta a fost internat la Onești încă din 22 aprilie, iar acum două zile a fost intubat, pe 4 mai fiind confirmat decesul. 

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, din 99 de probe prelevate, 64 au venit înapoi pozitive. „Personalul unității, care se afla la domiciliu anterior acestei testări, rămâne la domiciliu cu întreaga familie, până la împlinirea termenului de 14 zile de la ieșirea din centru; acest personal urmează a fi testat”, a transmis Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al DSP Bacău. 

DSP Bacău

DSP Bacău, replică la acuzațiile CJ Bacău

Conducerea DSP Bacău a transmis un drept la replică vizavi de acuzațiile CJ Bacău, conform cărora personalul de la Dărmănești nu ar fi fost testat la timp. Direcția susține că a respectat metodologia existentă. 

Conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), actualizata la data de 16.04.2020 si elaborata de INSP Bucuresti, recomandarile de prioritizare a testarii pentru COVID-19, au cuprins printre alte categorii si personalul de ingrijire din caminele de batrani si, ca urmare, s-a intervenit imediat, astfel incat in data de 29.04.2020 toate Centrele de Varastnici de la nivelul judetului Bacau au fost testate. (s-au recoltat 397 de probe de la personalul de ingrijire si ca urmare a unor situatii epidemiologice deosebite, s-a intervenit de urgenta si prin testarea a 355 de beneficiari).

In data de 28.04.2020, conform reactualizarii  Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborata de INSP Bucuresti, au fost introduse in algoritmul de testare toate Centrele Rezidentiale prin testarea persoanelor de ingrijire;  astfel,  din data de 02.05.2020 si pana la ora actuala s-au recoltat la nivelul judetului Bacau 340 de probe de la personalul de ingrijire si ca urmare a unor situatii epidemiologice deosebite, s-a intervenit de urgenta si prin testarea a 69 de beneficiari din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești (in data de 02.05.2020, s-au confirmat 4 suspiciuni,  iar in data de 03.05.2020,  3 echipe din cadrul DSP Bacau, s-au deplasat la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești pentru recoltare). 

Astfel, Directia de Sanatate Publica Bacau a actionat prompt si de indata, potrivit Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19, acoperind toate testarile recomandate de INSP Bucuresti.

DSP Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Ionel
    5 mai 2020, 20:01
    0

    Bravo. Testati va rog si pe Benea si pe Brasoveanu dar Psihologic.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.