~3 min lectură • 4 comentarii

Folosit ilegal în campania electorală de primarul din Dărmănești, cimitirul de la Valea Uzului a fost închis temporar

Redacția Ziarul de Bacău

Consiliul Județean Harghita anunță, într-un comunicat, că primarul localității Sânmartin, Gergely Andras a închis, miercuri, temporar pentru 30 de zile cimitirul de la Valea Uzului. Măsura vine după ce autoritățile guvernamentale și din Bacău au constatat ilegalități flagrante comise de Primăria Dărmănești.

Au fost prezenți la eveniment reprezentanții presei și ai sferei civile, acestora alăturându-li-se Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, Becze István și Salamon Zoltán, consilieri județeni, Ferencz Csaba, primarul localității Păuleni Ciuc și Kencse Előd, primarul localității Sântimbru. „Cimitirul militar a devenit focarul provocărilor, iar pentru a pune capăt scandalului acesta trebuie închis”, a spus Borboly Csaba.

Borboly Csaba a a mai spus că singurul instrument este justiția și și-a exprimat speranța că se va restabili calmul pe durata următoarelor treizeci de zile. ”Eroii, indiferent de naționalitate, trebuie cinstiți și memoria acestora nu trebuie întinată”, a mai declarat președintele CJ Harghita.

Președintele Consiliului Județean a explicat că cele trei lacăte puse pe poarta cimitirului, sunt un gest simbolic: câte un lacăt din partea primăriei localității Sânmartin, cultelor istorice, sferei civile. Cheile acestor lacăte vor fi predate în cursul zilei, celor sus-amintiți.

La fața locului s-au aflat și reprezentați ai poliției din județul Bacău, pe care Borboly Csaba i-a informat cu privire la închiderea cimitirului.

Cimitirul eroilor Valea Uzului este subiect de dispută între UDMR și autoritățile locale. Motivul este că Primăria Dărmănești (județul Bacău) a amenajat o parte a cimitirului pentru a amplasa și cruci ale unor eroi români lângă crucile eroilor maghiari, dar și italieni și ruși, deși Primăria comunei Sânmartin (județul Harghita) susține că cimitirul se află pe teritoriul său.

Primăria Dărmănești, în ilegalitate

Potrivit comunicatului CJ Harghita, în cursul zilei de marți s-a primit o adresă din partea oficiului de cadastru din Bacău conform căreia este nevoie de clarificarea cât mai urgentă a situației, și trebuie reparată ilegalitatea.

cimitirul international

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a transmis Primăriei Dărmăneşti faptul că proiectul de reabilitare a Cimitirului Internaţional al Eroilor Valea Uzului nu a primit avizul Comisiei pentru Monumente de For Public şi prin urmare se află în imposibilitatea legală de a inaugura parcela eroilor români.

De asemenea, Inspectoratul Regional în Construcţii Nord-Est a transmis o adresă Prefecturii Bacău în care a avertizat că autorizaţia de construire semnată de primarul din Dărmăneşti, privind construirea unui monument în Cimitirul Internaţional Valea Uzului şi a 50 de cruci pentru eroii români, a fost emisă „cu nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    catalin
    29 mai 2019, 17:28
    0

    Eroii vostri sunt ucigasii nostri. Cei care se odihnesc in pamant romanesc sunt romanii si cei ce ii iubesc pe romani si acestia trebuie cinstiti. Speram ca legea sa inteleaga si sa gandeasca romaneste. Criminalii se odihnesc destul langa Bukow , nu au cinste, din pacate.

    1. A
      Albert Ildikó
      30 mai 2019, 04:04 • răspuns pentru @catalin
      0

      Legea gîndelște din fericire conform legii. Felicitări și mulțumiri zdbc.ro pentru prezentarea corectă și imparțială.

  2. I
    Ion Ion Ionut
    29 mai 2019, 19:50
    0

    Reprezentantii din Harghita pe ce drum au venit la cimitir? Pe cel comunal din comuna Sanmartin sau pe cele asfaltate Sanmartin – Miercurea-Ciuc – Comanesti – Darmanesti?

    1. i
      iii haa
      24 octombrie 2020, 09:43 • răspuns pentru @Ion Ion Ionut
      0

      Ionuț, știi bancu’ cu capra? Dar hai să-ți spun altceva: știi că 20 de ani drumul până la coada lacului era ca după bombardament din cauza exploatărilor forestiere făcute de prietenii voștri cărora le-ați dat pădurea pe nimic, Lignum Austria? Dinspre Sânmartin drumul e ca-n palmă până la Ocloș, din pietriș fiind. De acolo spre Dărmănești din groapă în groapă dai, iar asfaltul pus lângă lac e o mizerie, plin de praguri aiurea, pus la grămadă pe segmente ca să termine mai repede. Hai bâști!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.