Forța Civică (FC) Bacău are candidat pe lista națională la alegerile europarlamantare din 25 mai. Președintele organizației județene, Gelu Panfil, ocupă poziția 14. „Din Bacău am strâns 7.500 semnături pentru europarlamentare – a declarat Gelu Panfil, în cadrul unei conferințe de presă organizate ieri. Pentru stabilirea locului pe listă, la noi funcționează criteriul competiției. Astfel, dacă o organizație ocupă locul 14, cu un scor electoral foarte bun, în primele trei din țară, poate ajunge pe locul 3”. În cadrul conferinței a fost prezentat și noul președinte al Organizației de Tineret de la Forța Civică, Lucian Checheriță. Acesta a vorbit despre două proiecte importante ale partidului, ce vor demara săptămâna aceasta, „Cocarda” și „Cărți, nu arme!”. Prima campanie, organizată de la nivel central, este gândită în semn de solidaritate cu românii din Transnistria și Republica Moldova și se va concretiza prin împărțirea de corcarde tricolore populației. A doua va consta în strângere de cărți în limba română ce vor fi donate copiilor din Basarabia, Transnistria și Bucovina. Donațiile se vor face până duminică, la sediul partidului, din strada Ștefan cel Mare 9 A, la parter.
Cetateanul Turmentat a zis
Forta Civica? Mai bine ” Forta Civica- MRU” Ca in afara de MRU ( pe care l-am vazut pare-mi-se in sondaje cu 12%) nu au nimic oamenii astia. Pe Bune.