Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău va începe de luna viitoare plata indemnizațiilor pentru pensionarii care și-au satisfăcut stagiul militar în cadrul fostelor Direcții Generale a Serviciului Muncii. Pentru fiecare lună de stagiu militar satisfăcut, pensionarii vor primi cu 15.000 de lei mai mult la cuantumul pensiei. Bătrînii au așteptat acești bani cu sufletul la gură încă de la începutul lui septembrie, cînd trebuiau emise normele de aplicare ale ordonanței care prevede aceste facilități. După multe tergiversări, normele au fost publicate, în sfîrșit, abia la finalul acestei săptămîni. „Comisia va începe să verifice fiecare dosar în parte și să stabilească cine se încadrează în prevederile legii”, ne-a declarat Sergiu Huidici, director general adjunct la CJP Bacău. La această instituție au depus dosare peste 4.500 de persoane din județ, dar vor primi indemnizații doar aceia a căror perioadă și loc de efectuare a stagiului militar se regăsesc în nomenclatorul cu locurile stabilite de Ministerul Apărării Naționale. „Primele dosare vor fi plătite în luna noiembrie, dar numărul lor va fi destul de mic. Plata se va face în ordinea depunerii lor și, pentru că pînă la finalul lunii au mai rămas cîteva zile, vor intra în plată în jur de 20 – 30 de cereri. Restul de dosare care vor primi avizul favorabil al comisiei vor intra în plată din luna decembrie”, a mai spus Sergiu Huidici. (C.T.)
Foștii militari își vor primi banii începînd de luna viitoare
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.